Antena Meniu Search
x

Vremea 29 martie 2021. Temperaturile scad și sunt așteptate ploi slabe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 29 martie. Vremea se răcește și în sudul și sud-estul teritoriului, în prima zi a săptămânii, iar meteorologii anunță ploi slabe.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 28.03.2021, 16:23

prognoza meteo 29 marti
Vremea, luni, 29 martie 2021 - Shutterstock
  • Prognoza meteo pe regiuni, în municipiul București și la munte

Vremea luni 29 martie 2021

Vremea se va răci și în regiunile sudice și sud-estice, astfel că în cea mai mare parte a țării se vor înregistra valori termice ușor sub normele climatologice. În nord-vestul, nordul și centrul țării, nebulozitatea va fi în general persistentă și, pe arii restrânse, se vor semnala ploi slabe, iar în zona montană, local precipitații mixte. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar în Muntenia și Dobrogea, îndeosebi după-amiaza și seara, pe alocuri se vor semnala averse slabe.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, în special ziua, în estul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h și la munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m în Carpații Meridionali, unde rafalele vor depăși 60...70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 17 grade, iar cele minime între -7...-5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 6 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse se va semnala ceață și vor mai fi condiții de brumă îndeosebi în depresiunile intramontane.

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată va fi mai ridicată spre seară. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 3...4 grade, mai scăzută în zona periurbană.

Vremea la munte

Cerul va fi mai mult noros și local se vor semnala precipitații mixte în toate masivele. Temporar vântul va avea intensificări mai ales pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși 60...70 km/h. Valorile termice vor continua să scadă ușor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Vremea » Vremea 29 martie 2021. Temperaturile scad și sunt așteptate ploi slabe