Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 4 noiembrie 2022. Început de weekend cald, cu temperaturi de până la 22 grade Celsius

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 4 noiembrie 2022.

de Redactia Observator

la 03.11.2022 , 15:29

Vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, însă în zonele joase de relief, îndeosebi din centrul, estul și sud-estul teritoriului, cu precădere dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață sau nebulozitate de tip stratiform și cu totul izolat posibil burniță. Din orele serii nebulozitatea se va accentua treptat mai ales în regiunile vestice și nord-vestice, unde local va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Banat și în zona montană înaltă, iar ziua și în partea de sud-est a țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime între 2 grade în depresiunile intramontane și 13...14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

Prognoza meteo București

Vremea va fi în continuare caldă pentru începutul lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, trecător cu nori de tip stratiform în primele ore ale zilei, iar îndeosebi în a doua parte a nopții se va forma nebulozitate joasă sau ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 8...10 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Valorile termice se vor menține peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări și ploi slabe în cursul nopții, pe arii restrânse în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, mai ales în masivele sud-vestice.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări și vor fi ploi, local însemnate cantitativ în nordul, vestul și centrul Europei precum și în zonele învecinate bazinului central al Mării Mediterane. În regiunile de munte aferente se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în partea de sud a continentului ploile vor avea caracter de aversă, posibil însoțite de descărcăeri electrice. În rest cerul va fi variabil și va ploua pe arii restrânse. În zonele joase de relief, pe alocuri va fi ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări îndeosebi în vest, nord și sud. Temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în general în zonele vestice, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 4 noiembrie 2022. Început de weekend cald, cu temperaturi de până la 22 grade Celsius