Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 6 iunie 2021. Ploi torențiale, cer înorat și condiții de grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 65 iunie 2021.

de Daniel Murărescu

la 05.06.2021 , 16:40

prognoza meteo 6 iunie Vremea, duminică, 6 iunie 2021 - Shutterstock

În noaptea de sâmbătă spre duminică temporar înnorările vor fi accentuate în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade cu averse, însoțite și de descărcări electrice, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Crișana, iar în a doua parte a nopții și în Dobrogea și pe arii mult mai restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat, îndeosebi în nord, centru și la munte, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade.

Vremea duminică 6 iunie 2021

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor normale datei. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate pe parcursul zilei și seara, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Astfel de fenomene se vor semnala la munte, local în centru, est și sud-est și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe spații mici se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 15...25 l/mp). Vor fi condiții de grindină. Noaptea, cerul va deveni variabil și doar pe alocuri, în primele ore, vor mai fi averse slabe, cu precădere în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului la munte, îndeosebi în zona înaltă și la viteze mai mici și în nord-est, dar de scurtă durată și asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime între 6 și 16 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și seara, când vor fi perioade în care se vor semnala averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 11...13 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

Vremea pe litoral

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, când temporar vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 21 de grade, iar cele minime de 15... 16 grade. Temperatura apei mării va fi de 17...18 grade.

Vremea la munte

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate pe parcursul zilei și seara, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe spații mici se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 15...25 l/mp). Vor fi condiții de grindină. Noaptea, cerul va deveni variabil și doar izolat, în primele ore, vor mai fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, dar de scurtă durată și asociate ploilor. Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de intervalul anterior și vor fi apropiate de normele perioadei.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea 6 iunie 2021. Ploi torențiale, cer înorat și condiții de grindină