Vremea de mâine 10 ianuarie. Valul de ger persistă în nordul ţării, precipitaţii în sud. Maxime de 10 grade
Vremea se anunță deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, cu ger persistent în nordul Moldovei și estul Transilvaniei. Temperaturile minime vor coborî până la -18 grade, iar maximele nu vor depăși 10 grade pe litoral. În sudul și sud-estul țării sunt așteptate precipitații, predominant ninsori, care vor depune un strat de zăpadă consistent. La munte, condițiile rămân aspre, cu ninsori și vânt intens la altitudini mari. Pe alocuri, va fi ceață cu depunere de chiciură.
La noapte, vremea va fi rece în jumătatea de nord a țării, iar în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei va fi ger. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații slabe în jumătatea de vest a țării și pe spații mici în rest. La munte, în Crișana, Maramureș și în Transilvania va ninge, iar în Banat, Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia și Dobrogea, precipitațiile vor fi mixte, cu depuneri izolate de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -14 grade în nordul Moldovei și 3 grade pe litoral.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 10 ianuarie în țară
Vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, geroasă dimineața în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei, iar noaptea în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte. În nordul Moldovei, gerul va persista și pe parcursul zilei. În celelalte regiuni, valorile termice diurne se vor situa în general peste cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în sud, sud-est și local în restul teritoriului. În regiunile sudice, la început, vor fi ploi și lapoviță, cu depuneri izolate de polei. Noaptea vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și sud-est se va depune un strat de zăpadă în general de 5...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp). În celelalte zone, ninsorile vor fi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări seara și noaptea în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei, cu viteze în general de 40...55 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 grade în nordul Moldovei și 10 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -18 și 0 grade. Izolat va fi ceață cu depunere de chiciură.
Vremea de mâine 10 ianuarie. Valul de ger persistă în nordul ţării, precipitaţii în sud. Maxime de 10 grade
Vremea de mâine 10 ianuarie în București și în Cluj
În București, cerul va fi mai mult noros, iar temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă, mai ales noaptea, în jurul a 5 cm. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -5...-4 grade.
Vremea de mâine 10 ianuarie în Bucureşti
În Cluj-Napoca, temperaturile maxime vor fi de -2 grade, iar minima nopţii va coborî până la -9 grade. Vântul va sufla slab, iar şansele de precipitaţii sunt slabe.
Vremea de mâine 10 ianuarie la munte
La munte, vremea se menține rece, cu ninsori izolate la altitudini mari și ninsori slabe în rest. Vântul va sufla moderat spre puternic la altitudini de peste 1.500 de metri.
Vremea de mâine 10 ianuarie la munte
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰