Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 18 iunie 2023. Șanse de ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină în mare parte din țară

Vremea de mâine în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 18 iunie 2023.

de Redactia Observator

la 17.06.2023 , 15:33

furtună în România Vremea de mâine 18 iunie 2023. Șanse de ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină în mare parte din țară - Shutterstock (arhivă)

În Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi jumătatea estică a Olteniei, precum şi în cea mai mare parte a zonei de munte vremea se va menţine în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii local vor fi perioade cu înnorări accentuate şi averse ce vor avea caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, pe alocuri vor fi vijelii şi căderi de grindină, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 30...40 l/mp.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare şi averse slabe, pe spaţii mici - în a doua parte a zilei. Temperaturile maxime, în creştere semnificativă faţă de ziua anterioară în vest-sud-vest, se vor situa, în general, între 23 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade. Mai ales noaptea, izolat, se va forma ceaţă.

Prognoza meteo București duminică 18 iunie 2023

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine la munte și pe litoral

Vremea la munte: Vremea se va menţine în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii, local vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate şi averse însoţite descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 30...40 l/mp. Pe spaţii mici vor fi vijelii şi căderi de grindină. Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Vremea pe litoral: Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi, cu precădere după-amiaza şi în prima parte a nopţii, trecător vor fi ploi slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

În vestul şi sud-estul Europei şi în zonele învecinate Munţilor Carpaţi, cerul va avea înnorări temporar accentuate, va ploua, mai ales sub formă de aversă şi local se vor semnala descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar izolat va cădea grindină. Înnorări temporare şi ploi locale vor fi şi în partea nordică şi central-nord-estică a continentului.

În rest, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua. Numai pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului, dar acolo unde vor fi averse, izolat vor fi şi vijelii. Temperaturile vor marca o creştere faţă de ziua precedentă în regiunile centrale şi o scădere în sudul Peninsulei Scandinavice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 18 iunie 2023. Șanse de ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină în mare parte din țară