Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 20 august 2024. Arșiță în mare parte din țară. Prognoza meteo ANM

Vremea în România. Până marți 20 august valul de căldură va persista. Va fi în continuare caniculă şi disconfort termic în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 39 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza si seara, local la munte, în Maramureş, şi izolat în Crişana, nordul Moldovei şi Transilvania. Izolat vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, dar de scurtă durată şi asociate averselor.

de Redactia Observator

la 19.08.2024 , 15:23

Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în cea mai mare parte a ţării. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în vest, sud şi sud-est şi pe alocuri în rest. Temperaturile maxime se vor situa între 29 şi 38 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 22 de grade.

Cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice, mai ales după-amiaza şi seara, cu o probabilitate mai mare în sud-vestul teritoriului şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în sudul Banatului, al Olteniei şi Munteniei.

Prognoza meteo București 

Articolul continuă după reclamă

Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 37 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea la munte

Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi doar izolat, mai ales după-amiaza şi seara, ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

Vremea pe litoral

Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 22 şi 24 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări după-amiaza. 

Temperatura apei mării va fi de 25...27 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Vremea va fi în general instabilă în Italia, vestul Peninsulei Balcanice, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia şi estul Poloniei, unde pe arii extinse vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină. Va ploua şi în Arhipelagul Britanic, Norvegia, Ţările de Jos şi nordul Franţei. Local, se vor acumula cantităţi însemnate de apă. În restul Europei, va predomina vremea frumoasă. Vântul va avea intensificări în nord şi nord-vest, în zonele în care se vor semnala averse şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile vor fi în creştere faţă de ziua precedentă în partea centrală a continentului, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 20 august 2024. Arșiță în mare parte din țară. Prognoza meteo ANM