Vremea de mâine 28 decembrie. Urmează rafale de vânt şi ninsori viscolite. Maxime de 7 grade
Vremea se înrăutățește semnificativ în România, cu ninsori viscolite, vânt puternic și temperaturi negative în mare parte din țară. Regiunile din nord, centru, est și zona montană vor fi cele mai afectate, cu rafale care pot depăși 100 km/h și strat consistent de zăpadă. În restul teritoriului, vântul va accentua senzația de frig, iar pe alocuri se vor semnala polei și ghețuș.
În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a nopții, aria precipitațiilor, predominant sub formă de ninsoare, se va extinde treptat. În restul regiunilor, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de precipitații va fi redusă. Pe alocuri se va forma ghețuș și polei. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, accentuând senzația de frig, cu viteze de 50-70 km/h, la munte 60-85 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, vor fi rafale de 110-130 km/h. În zona montană, dar și local în nordul, centrul și estul țării, va ninge viscolit și se va depune un strat de zăpadă, în general între 2 și 4 cm. Temperaturile minime se vor situa între -7 și 0 grade. Izolat va fi ceață cu depunere de chiciură.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 28 decembrie în țară
În Moldova și Transilvania, vântul va sufla cu viteze de 60-70 km/h, local atingând 80-90 km/h. În celelalte regiuni, intensificările vor fi temporare și locale, cu viteze în general de 50-60 km/h. Cerul va fi mai mult noros și va ninge în Maramureș, Moldova și Transilvania, unde se va depune un strat de zăpadă de 3-6 cm. Ninsori vor fi și local în Dobrogea, izolat în restul țării. Pe suprafețe reduse vor fi condiții de polei și ghețuș. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în estul Transilvaniei și 7 grade în Muntenia, iar cele minime între -8 și 0 grade.
Vremea de mâine 28 decembrie în București și în Cluj
În București, cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat (30-40 km/h), cu intensificări după-amiaza și seara, când rafalele pot ajunge la 50-60 km/h. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar minima se va situa între -4 și -1 grad.
Vremea de mâine 28 decembrie în Bucureşti
În Cluj-Napoca, temperatura maximă va fi de 0 grade, iar cea minimă va coborî până la -2 grade. Vântul va avea intensificări semnificative, cu viteze de până la 70-90 km/h.
Vremea de mâine 28 decembrie la munte
La munte, vântul va sufla cu rafale de 80-110 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, rafalele pot depăși 110-130 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada va fi troienită. Stratul de zăpadă va ajunge la 10-15 cm, mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali.
Vremea de mâine 28 decembrie la munte
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰