Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 7 iunie 2023. Temperaturi între 20 şi 28 de grade Celsius

Vremea de mâine în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 7 iunie 2023.

de Redactia Observator

la 06.06.2023 , 15:52

Valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei în majoritatea zonelor. În vestul şi nordul ţării vor fi înnorări temporar accentuate, iar pe parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii vor fi perioade în care local va ploua. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, vor fi descărcări electrice, iar îndeosebi la munte şi în nord-vest, pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice se vor semnala doar pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, în Moldova şi în zona Carpaţilor Meridionali (viteze în general de 50...60 km/h), local şi la intensitate mult mai redusă în regiunile sud-estice, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo de mâine 7 iunie 2023 București

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 11...14 grade.

Vremea la munte și pe litoral miercuri 7 iunie 2023

Vremea la munte: Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar pe parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii local va ploua. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, vor fi descărcări electrice, iar pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Meridionali (viteze în general de 50...60 km/h), dar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

Vremea pe litoral: Vremea va fi predominant frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua.Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi de 16?17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 21 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

În sudul şi centrul Europei, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local va ploua. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice şi cantităţi de apă însemnate, iar izolat va cădea grindină. Înnorări temporare şi ploi locale vor fi şi în extremitatea nordică şi de nord-est a continentului.

În rest, vremea va fi predominant frumoasă, iar cerul va fi variabil. Doar pe suprafeţe mici vântul va avea intensificări, dar acolo unde vor fi averse, izolat vor fi şi vijelii. Temperaturile vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile sud-vestice, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 7 iunie 2023. Temperaturi între 20 şi 28 de grade Celsius