Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de mâine 6 iunie 2023. Zonele din România în care temperaturile scad. Prognoza meteo ANM

Vremea de mâine în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 6 iunie 2023.

de Redactia Observator

la 05.06.2023 , 15:14

Vremea va fi răcoroasă în vestul şi nord-vestul teritoriului, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va prezenta înnorări şi temporar va ploua, local în Banat, Crişana şi în Maramureş şi pe arii mai restrânse în Oltenia, Transilvania şi nordul Moldovei. Vor fi mai ales averse, trecător însoţite şi de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă.

Vântul va continua să prezinte intensificări în sudul Banatului şi la munte, în special în zona Carpaţilor Meridionali, cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în rest va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu uşoare intensificări în nordul şi centrul Moldovei.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 28 de grade, cu cele mai scăzute valori în dealurile Crişanei şi în Maramureş, iar cele minime între 9 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până spre 6 grade. În depresiunile intramontane, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo de mâine 6 iunie 2023 București 

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26...28 de grade, iar cea minimă de 12...14 grade.

Presiunea atmosferică va scădea uşor, dar cu valori în continuare relativ ridicate.

Vremea la munte și pe litoral

Vremea la munte: Cerul va fi variabil, cu înnorări şi local averse, trecător însoţite de descărcări electrice în Carpaţii Occidentali, în nordul Carpaţilor Orientali unde izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În restul zonei montane vremea va fi în general frumoasă, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile numai izolat. Vântul va prezenta intensificări în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55...65 km/h.  Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Vremea pe litoral: Vremea va fi în general frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 24 de grade, iar cele minime între 15 şi 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.

Cum va fi vremea în Europa 6 iunie 2023

Vremea va fi în continuare în general instabilă în centrul şi în sudul Europei. Ploile (în special averse însoţite de oraje şi izolat de grindină) vor fi mai frecvente şi pe alocuri mai însemnate cantitativ în Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Croaţia, sudul Franţei şi nordul Spaniei şi se vor semnala cu caracter local în Italia, în centrul Peninsulei Balcanice, sud-estul Germaniei şi Elveţia; va mai ploua temporar şi în extremitatea de nord-est a continentului.

În restul Europei vremea se va menţine predominant frumoasă. Valorile temperaturii aerului vor fi în scădere în ţările centrale, vor continua să crească uşor în est, iar în rest vor fi comparabile cu cele din zilele precedente. Vântul va fi mai intens în zona Mării Nordului, a Canalului Mânecii şi a Mării Egee, dar pe arii restrânse rafale de scurtă durată, asociate averselor, se vor semnala şi în ţările din sudul şi centrul Europei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 6 iunie 2023. Zonele din România în care temperaturile scad. Prognoza meteo ANM