Video 5 despre tine, 19 septembrie 2023. Săraci bogaţi! Cine sunt românii care îşi trăiesc viaţa în lux
Observator: 5 despre tine!
1. Săraci bogaţi! Cine sunt românii care îşi trăiesc viaţa în lux.
Unii trăiesc în miros şi mizerie, alţii, în lux. Tot mai mulţi români vor un ceas de brand sau o pereche de încălţăminte care să-i scoată din anonimat. Nu contează cât costă sau dacă îşi permit, lux să fie! Este o industrie care tot creşte la noi în ţară.
2. Pârtieee, alunecă preţurile - câţi bani trebuie să strângem pentru distracţia de la munte.
Pe modelul "iarna iţi faci car şi vara sanie", autorităţile au început deja să pregătească pârtiile pentru sezonul schiabil de anul acesta. Pentru că împătimiţii sporturilor de iarnă sunt mulţi, muncitorii speră să termine devreme lucrările de amenajare. Sigur, nu vor putea controla vremea, dar administratorii pârtiilor vor să fie pregătiţi să profite din plin de prima ninsoare
3. Dai PET, ai bilet! Invitaţii gratuite la teatru şi la operă pentru cei care reciclează.
La Iaşi, cine reciclează, se culturalizează! Ce legătură există între teatru, operă şi... electrocasnice? Un bilet gratuit! Practic, cine duce un televizor, un frigider sau un laptop vechi la centrul de reciclat primeşte o invitaţie la un spectacol.
4. Suntem puţini şi tot mai singuri: de ce nu mai fac românii copii.
Scumpiri peste scumpiri, cu ce bani să mai creşti şi un copil?! Asta ar spune mulţi dintre tinerii români. Statisticile arată că nici bărbaţii, nici femeile nu se mai grăbesc să îşi întemeieze o familie. Abia dacă mai vezi un cuplu sub 30 de ani cu copil mic. Specialiştii spun că, între timp, o altă problemă devine un fenomen îngrijorător: infertilitatea.
5. Toţi ochii pe Brâncuşi. Cum sunt păzite operele marelui sculptor expuse la Timişoara.
La Timişoara sunt măsuri de securitate fără precedent într-un muzeu din România. Piesele din expoziţia lui Constantin Brâncuşi vor fi protejatate de un sistem de securitate care a costat 2 milioane jumătate de euro şi la care se lucrează... de doi ani! Cea mai mare expoziţie a artistului din ultimele decenii este o adevarată provocare logistică, atunci când vine vorba de măsuri de securitate: transport armat, poartă antitero, sistem antiincendiu cu pompe şi senzori, toate au transformat Palatul Barco într-o adevarată fortăreaţă.
Urmăreşte - de luni până vineri - Observator 5! Despre tine!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰