Antena Meniu Search
x

Alegeri Locale 2024 Slatina. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Slatina

Alegerile Locale 2024 din Slatina au loc pe 9 iunie. Locuitorii din Slatina îşi votează primarii, consilierii și președintele Consiliului Județean. Pentru funcţia de primar s-au înscris şase candidaţi, între care o femeie şi cinci bărbaţi, iar pe listele pentru Consiliul Local Slatina sunt înscrişi 161 de candidaţi.

de Redactia Observator

la 01.06.2024 , 12:46

Anul acesta 6 candidaţi se luptă în voturile cetăţenilor pentru şefia primăriei Slatina pentru următorii 4 ani. Printre ei se numără Moţ Constantin Stelian Emil, actualul primar susţinut de PSD, care este la primul mandat. Contracandidaţii lui anul acesta sunt Buliteanu Dima-Gabriel de la partidul AUR, Demezzo Mario Lucian de la PNL, Davidescu Nicolae Cătălin de la PUSL, Iotu Elena de la partidul USR şi Văduva Cristian, susţinut de Partidul S.O.S. România.

Actualul primar Moţ Constantin Stelian Emil a fost ales în 2020 primar al municipiului Slatina. A câştigat cu 49,65% din voturile alegătorilor. L-a învins pe Voiculescu Dumitru de la PNL cu 27,37% din voturi, dar şi pe Bălaşa Marius cu 9,43% din voturi. 

Lista candidaților pentru Primăria Slatina 2024

Articolul continuă după reclamă

Pentru funcția de primar al Municipiului Slatina sunt înscrişi şase candidaţi, după cum urmează:

Pe acelaşi subiect
  • Buliteanu Dima-Gabriel (AUR)
  • Demezzo Mario Lucian (PNL)
  • Moţ Constantin Stelian Emil (PSD)
  • Davidescu Nicolae Cătălin (PUSL)
  • Iotu Elena (USR)
  • Văduva Cristian (Partidul S.O.S. România)

La Consiliul Local Slatina, pe de altă parte, vom putea alege dintre cei 161 de candidaţi de pe listele propuse de:

  • Alianţa Dreaptă Unită USR- PMP- Forţa Dreptei
  • Alianţa pentru Unirea Românilor
  • Partidul Naţional Liberal
  • Partidul Social Democrat
  • Partidul S.O.S. România
  • Partidul Umanist Social Liberal

Curiozitățile alegerilor din 9 iunie

Pentru alegerile din 9 iunie s-au înscris 207.390 de candidați, din partea unui număr de 131 de competitori (partide și alianțe), respectiv 107 de partide, respectiv candidați independenți. Numărul total de candidaturi este mai mic de aproape 20% față de 2020, când au fost 256.038 candidaturi și de 2016, când au rămas definitive 267.242 candidaturi.

Pentru alegerile locale din 2024, 9.776 de candidaţi s-au înscris în mediul rural pentru alegerile locale, iar în mediul urban s-au înscris 1.610 candidaţi. Dintre aceştia 10,56% sunt femei în mediul rural şi 12,36% în mediul urban. Pentru unii candidaţi vârsta e doar un număr. O dovedeşte un bărbat din Vaslui care la aproape 101 ani e pe liste la alegerile locale din 9 iunie. Bătrânul candidează pentru un post de consilier local în comuna Dumeşti din județul Vaslui. În țară mai avem doi candidați de 95 de ani și alti doi de 94 de ani.

Cei mai mulți candidați pe listele unei alianțe sunt din partea Alianței Dreapta Unită. În schimb, datele arată că PSD și PNL au mers mai degrabă separat la alegerile locale, întrucât numai 845 de candidați au fost înscriși sub Alianța electorală PSD+PNL, în 7 județe și Municipiul București, unde s-au depus 215 candidaturi.

Cei mai mulți candidați au fost propuși de PSD – 52.048, PNL – 51.373, AUR – 33.729, USR – 13.328 și PMP – 10.014. UDMR are 8.147 candidați.

Au fost depuse 1.118 candidaturi independente. Dintre acestea, cele mai multe se regăsesc în județele Mureș, Suceava, Harghita, Timiș sau Argeș. Cei mai puțini independenți s-au înregistrat în Călărași, Giurgiu, Mehedinți, Tulcea și Galați. Notăm că, în general, cei mai puțini s-au înscris în partea de sud și sud- est.

Cu ce documente poti vota la alegerile locale

Fiecare alegător poate vota unde este arondat conform domiciliului sau reședinței. Nu se poate vota în străinătate. La Alegerile Locale 2024 există liste speciale complementare, pe care sunt incluși cetățenii UE cu reședință în România, care pot vota pentru autoritățile locale.

Pentru a putea vota la adresa de reședință, alegătorul trebuie să obțină dovada reședinței cu cel puțin 60 de zile înaintea datei alegerilor. Apoi se poate înscrie și în Registrul Electoral cu adresa de reședință cu cel târziu 45 de zile înainte de data alegerilor, pentru a vota pe liste permanente unde are reședința. Dacă nu se înscrie în registru, poate vota fie la domiciliu, fie la reședință.

Dacă stați într-o localitate și nu aveți documente care să dovedească șederea, nu veți putea vota pentru autoritățile locale din localitatea respectivă. Așadar, sunt 2 pași care trebuie urmați: obținerea reședinței (viza de flotant) și înregistrarea în Registrul Electoral cu adresa de reședință (opțională).

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să consumaţi multivitamine, fără recomandarea medicului?
Observator » Alegeri locale 2024 » Alegeri Locale 2024 Slatina. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Slatina