Cătălin Drulă şi-a anunţat demisia de la şefia USR după rezultatele la alegerile locale 2024
Liderul USR Cătălin Drulă şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. El a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR, că rezultatul de la alegeri este "sub aşteptările" membrilor USR şi ale votanţilor partidului.
"Rezultatul e sub așteptările noastre. Putem vorbi despre cauze, scuze, dacă democrația mai e democrație, îmi asum rezultatul. Voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt timp. Avem lideri puternici care pot duce mai departe. Dominic Fritz, care a câștigat decisiv. Îi vor sprijini pe colegii mei, e foarte important să avem un reset. Cu suflu nou și optimism" a declarat Cătălin Drulă.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România a menţionat că "este foarte important ca USR să continue", deoarece în acest partid "s-au pus speranţele de modernizare" a României.
Liberalul George Tuţă, în frunte la Sectorul 1
- George Tuță anunță că a învins-o pe Clotilde Armand, la Sectorul 1: "Să nu pună mâna pe sacii de voturi"
- PNL Sector 1 susţine că George Tuţă ar fi câştigat alegerile, potrivit numărătorii paralele
- Rezultate vot Primăria Sector 2 Bucureşti. Rareş Hopincă - 43,77%, Radu Mihaiu - 42,01% - rezultate parţiale
George Tuţă (candidatul Alianţei electorale PSD - PNL) a câştigat funcţia de primar al Sectorului 1 al Capitalei, după ce ar fi obţinut 36,44% din voturi (24.323 voturi), după centralizarea datelor din 122 de secţii. Potrivit datelor încărcate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, principalul său contracandidat, primarul în funcţie Clotilde Armand (candidatul Alianţei Dreapta Unită), ar fi obţinut 35,73% (23.850 voturi).
Pesedistul Rareş Hopincă, în frunte la Sectorul 2
Rareş Hopincă se situează pe primul loc în cursa pentru Primăria Sectorului 2, în urma alegerilor de duminică, actualul primar, Radu Mihaiu, aflându-se la mică distanţă în urma sa, relevă rezultatele parţiale ale scrutinului.
După centralizarea a 80% din voturile pentru Primăria Sectorului 2 (101.345 din total 126.267), Rares Hopincă( PSD-PNL) are un scor de 43,77% (42.838 de voturi). Contracandidatul său, actualul primar Radu Mihaiu, din partea Alianţei Dreapta Unită, are 42,01 % (41.110 voturi). Pe locul 3 este candidatul SOS România Luminiţa Bughiu cu 8,24% (8060 voturi), urmată de Andrei Golgoţiu (REPER) - 5,98% (5.849 voturi).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰