Antena LIVE

Curs valutar

Video

"e-SIGUR", sistemul de 600 de milioane de euro care ar trebui să devină spaima şoferilor indisciplinaţi. Cum va funcţiona

Avem mai multe cruci pe marginea Drumului European care leagă Capitala de Moldova decât are şoseaua kilometri şi suntem, an de an, pe primul loc când numărăm morții din accidente. Guvernul vrea să schimbe asta şi crede că soluţia e să împartă amenzi în stânga şi-n dreapta. Ca să îi poată pedepsi pe vinovaţi, vrea să investească, în următorii 7 ani, peste 600 de milioane de euro într-un sistem de radare, camere de supraveghere şi limitatoare de viteză pe care le-a botezat "e-SIGUR". 

De la 16.11.2022, 19:36
WhatsApp
Vezi și:

La 10 ani după ce radarele fixe au dispărut din România, autoritățile le vor înapoi la pândă. Cu bani din PNRR, vor să împânzească șoselele cu capcane în calea vitezomanilor şi a celor care cred că şoseaua e doar a lor. Întreg sistemul va fi format din 500 de camere video și 300 de radare. Mai mult, proiectul prevede și montarea a 1.000 de limitatoare de viteză pentru a crește siguranța în trafic.

Alin Șerbănescu, CNAIR: Vor fi montate peste tot. Drumuri naționale, autostrăzi...Nu ne dorim musai să creştem încasările la buget din amenzi, aşa că toate dispozitivele radar vor fi semnalizate vizibil.

Pe autostradă vor exista panouri de avertizare la 1.000 și la 500 de metri de poziția radarului. Pe drumurile naționale, în afara localităților, panourile de atenţionare vor fi plasate la 500 și la 100 de metri de radar, iar în localitate, vom fi atenţionaţi cu 100 şi cu 50 de metri înainte de radar. Nu vă bazaţi, însă, pe presemnalizare, aparatele bat mai mult de atât!

Alin Șerbănescu, CNAIR: Aceste date vor fi memorate în niste baze de date şi poliţia în urma analizării le va da amendă celor care au încalcat legislaţia.

Pe acelaşi subiect

"e-SIGUR", spaima şoferilor indisciplinaţi

Noile camere vor fi probe în instanţă care să ateste depășirea vitezei legale, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, neacordarea de prioritate, ba chiar şi cazurile în care șoferii aleg să conducă agresiv. 617 milioane de euro vrea să aloce Guvernul pentru siguranţa rutieră, în următorii 7 ani.

Dan Cărbunaru, Guvernul României: Este un jalon asumat în cadrul PNRR. Noul sistem de monitorizare se va numi e-SIGUR şi va fi complementar sistemelor inteligente de transport deja existente.

În faţa camerei de luat vederi, şoferii spun că sunt de acord cu ideea. 

"Am mai evita accidentele...Eu zic că i-ar speria pe conducătorii auto și ar fi mult mai atenți...Sigur ar fi mai preventiv." 

Polițiștii rutieri încă nu ne-au spus cum li se pare iniţiativa Guvernului. Ne-am inspirat de la alţii. În Franța, în primii trei ani de la montarea radarelor fixe, numărul deceselor pe sectoarele de drum supravegheate radar a scăzut cu 30 de procente. România conduce topul european al accidentelor mortale. De pe hartă dispare, anual, câte o comună de două mii de locuitori: avem aproape 100 de morţi pe şosele, la fiecare milion de locuitori. 

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

radar viteza e sigur masini soferi politie amenda
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025