Antena LIVE

Curs valutar

Video

Afacerea care a luat avânt în România. Producătorii s-au aliniat cu preferinţele clienţilor: "Aduce multă satisfacţie"

Bun e vinul, mai ales atunci când ştim cum să-l gustăm corect! Peste 40 de producători şi oenologi le-au împărtăşit din secrete curioşilor care au ajuns la cel mai mare târg de profil din Capitală. Pentru că românii au prins gustul bulelor, vedeta acestei ediţii a fost vinul spumant, pe care au început să-l producă tot mai multe crame de la noi

De la 12.05.2024, 21:25
WhatsApp
Vezi și:

Un vin bun se bea dintr-un pahar pe măsură, este primul sfat al specialiştilor, care spun că numai aşa se simt aromele "ca la carte".

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Degustarea de vin trebuie să pornească de la calitatea paharului. Sticla trebuie să fie cât mai subţire, în aşa fel încât să păstreze temperatura corectă a băuturii şi transparentă, pentru a vedea culoarea.

Attila Ferencz, distribuitor pahare: Moda se schimbă şi la pahare. Primele două sunt pentru vinuri roşii. Burgundul este un tip de vin mai corpolent şi de aceea forma paharului trebuie să fie un balon pentru a se aerisi vinul. Această formă este special pentru vinurile albe, următorul este paharul de şampanie. Al cincilea pahar este un pahar universal. 

Şi apa băută cu sau lângă vin este la fel de importantă

Pe acelaşi subiect

Şi apa băută cu sau lângă vin este la fel de importantă. Ea poate să potenţeze sau să estompeze gustul. 

Silvia Ştefanuca-Şerban, somelier de apă: Pentru vinul alb, care de regulă este un vin delicat, ar trebui să alegem întotdeauna o apă plată cu PH neutru şi mineralizare scăzută. La vinurile rose putem să mergem cu un PH un pic mai acid, pe când la vinurile roşii, unde avem taninuri puternice, avem arome puternice, putem să mergem cu apele efervescente. Şi putem să căutăm ape care au un conţinut mai ridicat de calciu, de sulfaţi şi să fie intens hidrogenate.

Experţii ne recomandă vinurile spumante

Tot experţii ne recomandă anul acesta vinuri spumante, mai ales cele produse în România. 

Adrian Brutariu, manager regional cramă spumante: A crescut semnificativ începând din 2019, unde oamenii au descoperit prin cinele gastronomice şi prin toată misiunea noastră că spumantul este un produs complementar mâncării şi poate deschide orice masă şi aduce multă satisfacţie. Avem doar metodă tradiţională, ce presupune a doua fermentare în sticlă. 

Cine a venit să guste din sortimentele prezentate la târg, a avut de unde alege. 

Alina Iancu, organizator evenimente cu vinuri: Sunt lansări de vinuri din recolta trecută, orgaizăm masterclassuri educative şi totodată facem asocieri gastronomice. 

Cât costă să vizitezi o cramă

Pentru o experienţă completă, vizitatorii au fost invitaţi la crame. 

Călin Nicolae, director de vânzări cramă: Preţurile încep de la 400 de lei pe noapte, cu tot cu vin inclus, cu cină. Avem tur de cramă. Avem o piscină, avem terenuri de tenis şi toate traseele care se pot face de la noi din cramă. 

Producţia de vin românesc a crescut cu 15% anul trecut, clasând România pe locul 6 în top european. 

Ingrid Tîrziu

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor. ...

afacere vin spumant producatori
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025