Antena LIVE

Avertismentul experţilor în energie: Criza s-ar putea repeta şi în iarna anului 2023

Experţii în energie se tem deja că provocările din 2022 s-ar putea repeta şi iarna viitoare, poate la o scară chiar mai mare, arată o analiză Bloomberg. Efectele actualei crize energetice ar putea dura şi mai mult. În decembrie, una dintre cele mai respectate companii de consultanţă în domeniul energiei avertiza că preţurile gazelor s-ar putea menţine ridicate până la finalul deceniului.

De la 04.01.2023, 09:06
Avertisment: Criza energiei s-ar putea repeta în iarna anului 2023 Shutterstock

Situaţia continentului în iarna viitoare va depinde nu în mică măsură de cât de reci vor fi lunile ianuarie, februarie şi martie, spun experţii, potrivit Mediafax.

Martin Young, analist la Investec, arată că producţia de energie eoliană va creşte înainte de iarna viitoare, însă există în continuare nesiguranţă cu privire la producţia de cărbune şi energie nucleară.

În 2022, livrările de gaze ruseşti către Europa au continuat, deşi la cote reduse. În vara acestui an, gazoductele care leagă Rusia de Europa ar putea fi închise. Drept urmare, o mare parte din gazele importate pe continent vor trebui aduse cu ajutorul navelor din SUA, Qatar şi alte regiuni.

Totuşi, există un număr limitat de nave transportatoare de GNL în lume, cât şi un număr limitat de locuri unde acestea pot acosta în Europa.

Pe acelaşi subiect

Marea Britanie, Spania şi Portugalia dispun de cele mai mari capacităţi de import pentru GNL din Europa

Marea Britanie, Spania şi Portugalia dispun de cele mai mari capacităţi de import pentru GNL din Europa. Însă peninsula Iberică nu dispune de multe gazoducte care să o conecteze de restul Europei, astfel că terminalele spaniole sunt mai puţin folositoare pentru ţările vecine.

Deşi gazele naturale lichefiate pot oferi o soluţie parţială pentru aprovizionarea cu gaze a Europei, acestea nu pot împinge preţurile gazelor înapoi la nivelul la care se situau în trecut.

Iar pentru că navele transportatoare de GNL pot călători oriunde, pentru a obţine gazele vitale de care are nevoie Europa va trebui să ofere preţuri mai mari decât alţi cumpărători.

Cornwall Insight, o respectată companie de consultanţă în energie din East Anglia, se aşteaptă că preţurile gazelor să rămână ridicate până la finalul deceniului.

Ți-a plăcut acest articol?

energie iarna 2023
Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca evazioniștii sub 1 milion de euro să scape de închisoare dacă dau banii înapoi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Microsoft a lansat un program AI de spionaj. Va fi folosit de serviciile secrete
Useit
Publicat 11.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024