Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 21 august 2024. Preţurile la benzină standard şi la motorină premium au scăzut cu 2 bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că miercuri, 21 august 2024, preţurile la benzină standard şi la motorină premium sunt în scădere faţă de cele afişate în ziua precedentă.
De Redactia Observator la 21.08.2024, 11:58Concret, vorbim despre o scădere a preţurilor cu doi bani pe litru, ceea ce înseamnă că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 7,25 şi 7,41 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 7,65 şi 7,94 lei.
Pe de altă parte, trebuie precizat că preţurile la benzină premium, motorină standard şi GPL au rămas nemodificate faţă de cele afişate în ziua precedentă.
Asta înseamnă că un litru de benzină premium costă între 7,87 şi 8,11 lei, un litru de motorină standard costă între 7,29 şi 7,38 lei, iar un litru de GPL costă între 3,44 şi 3,48 lei.