Casa Verde 2023. AFM a reluat înscrierile după ce programul a fost blocat. Românii care au vrut panouri solare au pierdut deja peste 12 milioane de euro
Paşi mici spre deblocarea Casei Verzi. Astăzi Administraţia Fondului de Mediu a lansat încă o sesiune pentru înscrierea instalatorilor în program, în speranţa că firma care a deschis procesul împotriva statului va renunţa la contestaţie. Chiar şi aşa, primele panouri le-am putea vedea montate la începutul anului viitor.
De Mădălina Chiţac la 22.11.2023, 21:29Marian Lăcustă e beneficiar al programului Casa Verde Fotovoltaice. 8 kWh trebuia să-şi monteze şi şi-a ales instalatorul fix cu o zi înainte de blocarea programului. Aşa că plăteşte în continuare facturile mari de energie.
Marian Lăcustă, beneficiar: "În jur de 700 de lei ar fi costul pentru o lună pe energia electrică. Sunt convins că până în acest moment erau panourile instalate, dacă nu se suspenda. Toată lumea pierde din această perioadă de suspendare."
Mădălina Chiţac, reporter Observator: "Cel mai probabil, primele panouri fotovoltaice vor fi montate la început de 2024. Sunt în jur de 90.000 de români care aşteaptă să-şi monteze panouri şi care, până acum, din cauza fapului că a fost blocat programul Casa Verde, au pierdut în jur de 12 milioane de euro."
Blocarea programului i-a încurcat pe instalatori
- Ministerul Mediului reia "Casa Verde" pentru instalatori. La ce înțelegere au ajuns autoritățile cu firma care a...
- La ce trebuie să fii atent, dacă vrei să-ţi montezi panouri fotovoltaice. Programul "Casa Verde" e suspendat,...
- Prea mulţi români şi-au instalat panouri fotovoltaice. Autorităţile se gândesc la limitări sau chiar la taxe...
Un sistem de 5 kWh produce, în medie, 500 de kWh lunar. La un cost al curentului electric de 0,7 lei pe kWh, dacă facem un calcul raportat la numărul de beneficiari ai programului, se pierde energie în valoare de 6 milioane de euro lunar. Pagube au atât persoanele fizice cât şi firmele.
Albert Soare, manager: "Peste 100.000 de euro. Avem un stoc enorm de marfă, sunt bani blocaţi pe care nu-i putem rula. În acelaşi timp, a trebuit să luăm alte lucrări, la care nu ne-am putut folosi de materialele pe care le-am avut achiziţionate."
Autorităţile speră ca programul să fie deblocat, odată cu noua sesiune de înscriere a instalatorilor demarată astăzi şi care durează până pe 28 noiembrie. Asta în contextul în care firma care a dat statul în judecată a anunţat că renunţă la proces dacă devine instalator autorizat.
Adrian Vintilă, FEL România: "Să sperăm că nu o să vedem noi contestaţii. Dar rămâne în continuare în discuţie situaţia în care instalatorii care vor intra în pogram vor avea o plajă mult mai restrânsă de solicitanţi care îi pot alege. Majoritatea solicitanţilor au ales deja instalatorul."
Creșterea TVA, o problemă pentru cei care vor să aplice la Casa Verde Fotovoltaice
Au mai rămas în jur 20.000 de persoane care trebuie să-şi aleagă firma cu care să colaboreze.
Albert Soare, manager: "Există încă posibilitatea să se reia întreg procesul de alegere a instalatorilor."
Iar pe măsură ce trece timpul, cei care îşi montează panouri plătesc mai mult. Din 2024 creşte TVA-ul pentru fotovoltaice, de la 5 la 9%.
Sorin Lăpădatu, director: "Dacă a fost o neînţelegere între firmă şi clienţi să se monteze 4 kWh pe o cotă de 5% TVA, atunci, pentru a suporta această cotă se vor monta 3,6 kWh, cu un invertor de 3."
Potrivit celor mai recente date de la ANRE, România avea, la final de septembrie, aproape 100.000 de prosumatori cu o putere totală instalată de 1.225 MW.