Ce pensie primesc românii care nu au lucrat niciodată în viaţa lor
Valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari a crescut, de la 1 ianuarie 2023, la 1.125 de lei, potrivit Ordonanţei 168/2022. De asemenea, şi punctul de pensie a crescut la 1.785 lei.
De Redactia Observator la 07.03.2023, 10:25Potrivit Ordonanţei Trenuleţ, pentru "a evita excluderea socială a unei părți dintre pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale, și pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România", s-a decis majorarea indemnizaţiei sociale la 1.125 de lei.
Pensia minimă socială a fost introdusă la data de 1 aprilie 2009, cu un cuantum iniţial de 300 de lei, ulterior fiind modificată, de la 1 octombrie 2009, la 350 de lei. Potrivit OUG 168/2022, de la 1 ianuarie 2023, valoarea indemnizaţiei sociale a ajuns la 1.125 de lei.
La sfârşitul lunii ianuarie 2023, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a vorbit despre nivelul de sărăcie din România şi a precizat că este avut în vedere un scenariu de majorare a plafonului de venit.
„Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimntător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a declarat Marcel Boloş, potrivit News.ro.
CNPP: Aproape 5 milioane de pensionari în România, în decembrie 2022
Un număr de 4.787.920 pensionari era înregistrat în decembrie 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.739 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, 694.843 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 506 lei.
Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.823.804 persoane, dintre care 2.200.689 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.937 de lei, scrie Agerpres.
Pensie anticipată primeau, în decembrie 2022, un număr de 7.699 persoane (2.470 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 91.564 de persoane (1.796 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 398.983 persoane (pensie medie de 781 lei), dintre care 44.794 persoane pentru gradul I de invaliditate (671 lei, pensie medie). În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 465.724 persoane (908 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 146 pensionari (421 de lei în medie).