Cea mai de preţ achiziţie pentru români. În 2022, ţara noastră a fost pe locul 1 în Uniunea Europeană la acest capitol
Românii preferă să stea la casa lor. Ţara noastră a înregistrat, cel mai mare procent de proprietari de case din Europa, potrivit Eurostat.
De Redactia Observator la 04.12.2023, 08:48Anul trecut, 69% din populaţia Uniunii Europene trăia într-o locuinţă proprietate personală iar restul de 31% în case închiriate. De altfel, în majoritatea statelor europene procentul celor care deţin locuinţa în care trăiesc este mai mare decât cel al chiriaşilor.
Ţara noastră, urmată de Slovacia şi Croaţia
Românii au fost primii în Europa, anul trecut, în clasamentul proprietarilor de locuințe cu un procent de 94,8 la sută. Ţara noastră fiind urmată de Slovacia (93%), și Croaţia (91%). De partea cealaltă, cel mai ridicat procent al celor care locuiau cu chirie s-a înregistrat anul trecut în Germania (53%), apoi în Austria (49%) şi Danemarca (40%). În România, spre exemplu, procentul chiriașilor era de doar 5,2%.
În ceea ce privește condițiile de locuit, anul trecut, 16,8% din populația UE traia în locuințe aglomerate, în timp ce o treime (33,6%) locuia în imobile sub-ocupate.