Antena LIVE

Curs valutar

Video

Chiar și fără restricții, patronii din turism sunt dezamăgiți. Încasările de Revelion au fost cu 40% mai mici faţă de 2019

Cu toate că autorităţile au ridicat resticţiile în noaptea dintre ani, patronii din turism se arată dezamăgiţi, în urma bilanţului. Încasările de revelion au fost cu 40% mai mici faţă de 2019, iar numărul turiştilor care au sărbătorit departe de casă a fost neaşteptat de mic. 

De la 09.01.2022, 20:57
WhatsApp
Vezi și:

După doi ani de restricții, românii au putut sărbători Revelionul aproape ca pe vremuri. Cu toate acestea, doar 120 de mii de turişti au optat pentru o destinaţie din România. Mai mulţi decât în 2020, dar mai puţini decât în 2019, înaintea pandemiei. 

Roxana Ilinca, manager agenţie de turism: Un an bun dacă ne referim la 2020, dar faţă de 2019, înainte de pandemie, scăderile sunt de 40%. Lipsa personalului, a predictibilităţii, faptul că s-a aflat destul de târziu de măsurile care au permis acestă relaxare de revelion au făcut ca foarte multe unităţi de cazare şi hoteluri să nu-şi poată permite să organizeze petrecere de revelion. 

Față de anii trecuti, rezervările s-au făcut pe ultima sută de metri, iar durata vacanţei a scăzut de la 5 la 3 nopți de cazare. Asta şi din cauza faptului că zilele nelucrătoare de 1 și 2 ianuarie au picat în weekend. Multe hoteluri din oraşe au fost goale. Singura zonă care nu a dus lipsă de turişti a fost Valea Prahovei

Andreea Nicu, director general hotel: Au ajuns mai puţini decât anii trecuţi. Cam la jumătate. Gradul nostru de ocupare a fost de 50%. Mai bine decât în restul anului pentru că de 2 ani, noi am vrea să fie de 100%, dar variem între 20 şi 50% atunci când suntem fericiţi. 

Pe acelaşi subiect

Nici vacanțele în străinătate nu au mai fost atât de numeroase

Nici în străinătate nu s-a mai plecat ca înainte. 

Ștefan: Pentru că noi nu suntem toţi vaccinaţi, am fost descurajaţi să mergem în afară. În planul nostru era Austria pentru că suntem fani ai sporturilor de iarnă, dar am aflat foarte târziu că putem să intrăm şi cu test negativ, aşa că am ales să rămânem în România. 

Alexandra Marin, reporter Observator: Numărul românilor care şi-au petrecut vacanţa de revelion în afara ţării a fost în scădere cu peste 40 de procente, comparativ cu anul 2019. De altfel, s-au observat diferenţe şi la capitolul preferinţe. De data acesta, Europa a fost dată uitării. Cei mai mulţi români s-au îndreptat către destinaţii exotice, precum Zanzibar, maldive şi Thailanda. 

Şi în târgurile de Crăciun din ţară a cam bătut vântul. Acest comerciant participă la târgul de Crăciun din Baia Mare de 8 ani, dar anul acesta spune că a vândut cel mai puţin. 

Comerciant: Anul acesta a fost cel mai slab. Da, cel mai slab. A plouat aproape în fiecare zi şi au fost puţini turişti, faţă de anul trecut. 

În total, turiştii au cheltuit de Revelion în România 26 de milioane de euro, la jumătate faţă de 2019.

Alexandra Marin
revelion restrictii coronavirus pandemie restaurant
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025