Coadă "tradițională" la taxe și impozite, în prima zi lucrătoare din 2023. Reducere de 10% până în martie
Noul an vine cu pensii, salarii şi alocaţii mai mari, dar şi cu creşteri de taxe şi impozite. Ne referim la taxele locale şi la impozitele pe locuinţe şi pe maşini, care au fost majorate cu cel puţin 5%. Sau chiar mai mult, în funcţie de deciziile autorităţilor locale. În această dimineaţă s-au redeschis ghişeele, după perioada sărbătorilor, iar oamenii s-au prezentat, ca după o tradiţie nescrisă, la coada de început de an. Motivul: au vrut să beneficieze de reducerea de 10 la sută, în cazul plăţii anticipate, acordată până în martie.
De Andre Rotaru la 03.01.2023, 16:47Am stat și noi de vorbă cu o parte dintre cei care au decis să își plătească astăzi, în prima zi lucrătoare a anului, dările către stat. Cei mai mulți ne-au spus că au decis să facă acest lucru pentru că nu le place să înceapă anul cu datorii și, totodată, pentru că voiau să scape de această grijă și să evite pe mai târziu un drum de făcut. Vorbim, bineînțeles, și de acea reducere de 10% care se aplică dacă ne plătim taxele și impozitele până la finalul lunii martie. Puțini au fost motivați, însă, de această bonificație, mai ales că mai este mult timp până atunci. În ceea ce privește sumele plătite, majoritatea dintre cei cu care noi am stat de vorbă ne-a spus că au plătit cel mai mult pentru parcare - undeva în jur de 500 de lei. Cu toții au fost de părere că nu sunt creșteri foarte mari față de anul trecut. Important de reținut este că putem face aceste plăți și online, a transmis reporterul Observator Andre Rotaru.