Antena LIVE
Video

Cu cât vor crește ratele românilor cu IRCC după ce indicele a explodat. Calcul în cazul unui credit de 70.000 de euro

Ratele în lei cresc din nou pentru românii care au credite raportate la IRCC. Indicele a sărit astăzi de 4% şi e aproape dublu faţă de cât era până acum. Datornicii vor plăti mai mult cu două, chiar trei sute de lei lunar, iar de la anul, când indicele va creşte din nou, ratele vor exploda. 

De la 30.09.2022, 20:00

Octombrie vine cu dureri de cap pentru românii care au credite în lei, raportate la IRCC. Indicele a sărit azi de pragul de 4 la sută şi ia urma "fratelui" mai mare, Robor la trei luni, valabil pentru împrumuturile luate înainte de 2019. După o lungă perioadă în care a tot crescut, Robor a reuşit să se stabilizeze sub pragul de 8 la sută, iar IRCC vine repede din urmă. Iar asta va duce la o nouă creştere a ratelor. 

Dobânda este compusă din marja băncii, plus IRCC, în cazul nostru. Aşadar, dacă luăm în calcul un împrumut de 350.000 de lei, echivalentul a 70.000 de euro, luat pe 30 de ani, la o marjă a băncii de 2,1%, plăteam până acum o rată de 1.825 de lei. Odată cu noul IRCC rata a crescut cu 300 de lei. Însă de la anul, odată ce IRCC va sări de pragul de 5,6%, adică dobânda va creşte şi ea la 7, poate chiar 8%, aceeaşi rată va mai creşte cu încă 400 de lei. 

Doru Iliescu, Broker de credite: Niciodată IRCC-ul nu va depăşi valoarea maximă la care ajunge Roborul. Vedem că Roborul staţionează în momentul ăsta în jur de 8. Probabil că IRCC-ul nu va depăşi 7.

Cei cu rate dependente de Robor mai au timp să treacă la IRCC. O altă variantă este refinanţarea la dobândă fixă. În ofertele băncilor comerciale dobânzile fixe variază <SCRIS> între 6,5% şi 9%. 

Pe acelaşi subiect

Andreea Nica, CFA România: Totuşi, vedem că produsele astea cu rată fixă au o rată fixă pentru o perioadă de timp determinată. 3 ani, 5 ani, 7 ani. Nici pentru cei cu rată fixă nu putem să eliminăm incertitudinea. Vor trece şi ei la rată variabilă şi, atunci, fie refinanţezi, fie încerci să plăteşti anticipat creditul. 

O singură bancă oferă, în prezent, credite cu dobândă fixă pe 30 de ani

O singură bancă oferă, în prezent, credite cu dobândă fixă pe 30 de ani, pentru cei care vor să plătească, aşadar, rate fixe pe toată perioada de creditare. 

Doru Iliescu, Broker de credite: Cu cât perioada de acordare a dobânzii fixe este mai mare, cu atât dobânda în sine este mai mare pentru că ea trebuie să acopere orice risc ar întâmpina finanţatorul în toată perioada aia la care se expune. 

Andreea Nica, CFA România: Le recomand celor care vor să îşi reducă acest risc să încerce să reducă prin rambursare anticipată, dacă pot, durata creditului. 

 Pentru refinanţarea unui credit imobiliar clienţii plătesc un comision de analiză a dosarului, o taxă de evaluare a imobilului, dar şi taxe notariale - ce pot însemna 1.500 de lei la un împrumut mediu de 300 de mii de lei. Sunt şi bănci unde clientul plăteşte doar cheltuielile notariale.  Evoluţia dobânzilor rămâne strâns legată de inflaţie care, la rândul ei, este influenţată, în mare parte, de criza energetică. 

Adrian Vasilescu, Consilier BNR: În toată lumea e zvon de recesiune. Asta e lumea în care trăim. Dacă alte ţări din zona euro vor intra în recesiune, nu vom putea să evităm recesiunea noi pentru că facem comerţ cu aceste ţări. 

Acum, aproape jumătate de milion de români au credite dependente de IRCC. 

Ți-a plăcut acest articol?

banci credite rate
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024