Fermierii cer interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole din Ucraina, timp de un an. În caz contrar, ameninţă cu proteste masive
Fermierii solicită autorităţilor să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole din Ucraina în perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, în caz contrar urmând să înceapă pe 7 iunie un protest naţional amplu, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea lor, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 11.04.2023, 13:33Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) atrage atenţia că piaţa agricolă a fost deja puternic distorsionată în defavoarea fermierilor din România, iar în anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puşi în situaţia de a-şi închide fermele din cauza costurilor mari de înfiinţare a culturilor agricole, iar perspectiva unor preţuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condiţiile unor producţii bune nu vor aduce salvarea acestora.
"Ca măsură de salvgardare a activităţilor fermierilor şi a sectorului agroalimentar solicităm domnului preşedinte Klaus Iohannis, domnului premier şi preşedinte PNL Nicolae Ciucă, domnului preşedinte PSD Marcel Ciolacu şi domnului ministru Petre Daea să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate şi să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole de provenienţă Ucraina în perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024. Piaţa agricolă a fost deja puternic distorsionată în defavoarea fermierilor din România", se spune în comunicatul AAC.
În document se subliniază că suma de 10 milioane de euro alocată României de la Comisia Europeană pentru atenuarea pierderilor "este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăşi preşedinta Comisiei Europene.
"Aceste fonduri pot, cel mult, a fi redirecţionate pentru refacerea, măcar parţială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfurilor ucrainene. Impactul resimţit de fermierii din România este greu de estimat astăzi pentru că întreaga economie a produselor agricole şi agroalimentare a fost direct şi grav afectată. Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ, despre faptul că deciziile naţionale şi europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete şi că nu mai pot fi ignoraţi.
- "Ajungem chiriaşi în casele noastre". Fermierii ameninţă că blochează Bucureștiul dacă nu li se îndeplinesc...
- Momentul în care agricultorii din Mureș s-au luat la îmbrâncit cu jandarmii. Oamenii au ajuns la capătul răbdării
- Reacţia lui Petre Daea după protestul fermierilor: Cerealele din Ucraina nu trebuie să rămână în România şi...
(...) Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare mulţumeşte, de asemenea, omologilor bulgari care s-au alăturat protestului românesc, arătând astfel că nu suntem singuri, suntem fermieri europeni şi problemele noastre sunt, de fapt, ale Europei. (...) Comunicarea Alianţei cu autorităţile europene va continua intens, atât prin intermediul Copa-Cogeca, dar şi prin mesaje către eurodeputaţii români; vom transmite notificări către presa europeană şi vom exercita presiuni constante pentru ca situaţia fermierilor din România să fie remediată în regim de urgenţă", se menţionează în comunicat.
Fermierii români ameninţă cu noi proteste
Organizaţiile membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare - AAC, Federaţia Naţională PROAGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV şi Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România - FAPPR, în numele membrilor reuniţi sub umbrela AAC, însumează o suprafaţă totală de peste 3 milioane ha, la care se adaugă 1,7 milioane ha echivalentul UVM aferent zootehniei, şi acoperă peste 56,5% din numărul de angajaţi din sector, pe întreg teritoriul României, şi a celor care activează în industria alimentară şi cumulează o cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajaţi de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc.
"Transmitem către toţi fermierii români care s-au alăturat protestului pentru demnitate şi respect desfăşurat vineri, 7 aprilie 2023, un mesaj de mulţumire pentru mobilizare şi implicarea deosebită de care au dat dovadă în organizarea, la nivel naţional, a acestui manifest al solidarităţii. Apreciem implicarea deosebită a fermierilor neafiliaţi şi considerăm alăturarea lor ca un pas important pentru consolidarea unui sector agricol puternic.
Numărul impresionant de participanţi - peste 10.000 de fermieri şi peste 3.500 de utilaje agricole - care au manifestat paşnic în foarte multe judeţe din ţară (Arad, Argeş, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Cluj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea, Vrancea şi, desigur, Bucureşti) au transmis un mesaj hotărât către autorităţile europene şi cele naţionale: fermierii români sunt aici, au probleme reale şi au nevoie să fie ajutaţi şi sprijiniţi. (...)
Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ despre faptul că deciziile naţionale şi europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete şi că nu mai pot fi ignoraţi. Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare mulţumeşte, de asemenea, omologilor bulgari care s-au alăturat protestului românesc, arătând astfel că nu suntem singuri, suntem fermieri europeni şi problemele noastre sunt, de fapt, ale Europei", se mai arată în document.
Fermierii avertizează că, în cazul în care nu se iau măsuri şi nu se vor interzice tranzitul şi importurile de produse agricole de provenienţă Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, va începe un protest naţional din data de 7 iunie 2023.
"Pe plan naţional, în perioada următoare, membrii noştri vor adopta o poziţie de expectativă, cu niciun fel de îngăduinţă faţă de vreo viitoare lipsă de reacţie a autorităţilor, iar, în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole de provenienţă Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest naţional mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior. Mesajul fermierilor români este unul clar: Nu ne vom opri!", afirmă membrii AAC.