Italia se confruntă cu o criză a datoriilor pe care s-ar putea ca nici Mario Draghi să nu o rezolve. Marea problemă a italienilor

În urmă cu zece ani promisiunea lui Mario Draghi de a face ”orice este nevoie” a salvat moneda euro. Acum Italia se află din nou în mijlocul unei crize a datoriilor, dar pe care Draghi s-ar putea să nu o poată rezolva, relatează Reuters într-o analiză despre criza economică și politică din Italia. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

La fel ca acum un deceniu, investitorii se întreabă dacă unele țări din zona euro își pot susține în continuare datoriile publice, care au explodat în timpul pandemiei. Sunt din ce în ce mai costisitoare de refinanțat în timp ce Banca Centrală Europeană se pregătește să majoreze rata dobânzilor.

De data aceasta, însă, epicentrul crizei este lipsa de creștere economică a Italiei, mai degrabă decât excesele financiare care au creat probleme în Grecia, Portugalia, Irlanda și Spania în urmă cu 10 ani. Situația din Italia a devenit brusc mult mai instabilă.

Mario Draghi s-a oferit joi să demisioneze, după ce unul dintre partidele din coaliție a refuzat să-l susțină într-un vot de încredere, dar demisia i-a fost respinsă de șeful statului. Mario Draghi urmează să se adreseze parlamentului miercuri într-un alt vot de încredere iar viitorul său este incert. 

Costurile împrumuturilor italiene au crescut în timpul mandatului lui Mario Draghi, început acum 17 luni. Draghi, în vârstă de 74 de ani, este supranumit ”Super Mario” datorită carierei sale îndelungate în care a rezolvat probleme financiare, dar și el pare neputincios acum.

Problema mai profundă este că Italia este suficient de mare pentru a doborî periferia zonei euro. Datoria Italiei de 2500 de miliarde de euro este mai mare decât cea a celorlalte patru țări la un loc și prea mare pentru o salvare. În urmă cu zece ani, Draghi, pe atunci președintele BCE a calmat piața spunând că va face ”tot ce este nevoie” pentru a salva euro - adică cumpărarea obligațiunilor țărilor cu probleme.

Cuvintele sale din 26 iulie 2012 au ecou azi, menținând piețele relativ calme în așteptarea unei noi decizii din partea Băncii Centrale Europene pentru a opri costul împrumuturilor, inclusiv cu o nouă schemă de cumpărare de obligațiuni aflată în lucru. ”Adevărata problemă este că Italia are o evoluție slabă de două decenii. Iar situația fiscală nu este cauza, ci consecința acelei slăbiciuni” a explicat Moritz Kraemer, economist șef la LBBW. 

S-a întors roata pentru Italia

Italia nu s-a confruntat cu bula imobiliară în timpul crizei financiare din 2008, iar problemele sale bugetare au fost mai mici decât cele ale celorlalte patru țări cu probleme, amintite mai sus. Prin urmare nu a trebuit să solicite ajutor de la Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și BCE. S-ar putea să ajungă acum să regrete.

Sub presiune și sprijinită cu bani de la creditorii internaționali, Portugalia și-a corectat bugetul, Spania și Irlanda și-au curățat sectoarele bancare și până și Grecia a făcut reforme la sistemele de pensii și pe piața muncii. Aceste eforturi au permis acestor țări, în diferite niveluri, să înceapă să-și dezvolte din nou economiile.

În schimb Italia nu a făcut suficient de multe pentru a stimula creșterea economică, deși a adus unele schimbări la sistemul de pensii, pieței muncii și, sub conducerea lui Draghi, la sistemul de justiție notoriu de lent. 

Drept urmare, țara care era considerată cândva ca având cea mai bună situație dintr-un grup cu probleme plătește acum cea mai mare primă pentru a se împrumuta pe piața de obligațiuni, după Grecia - o țară care a intrat în default de două ori în ultimul deceniu și este încă evaluată ca "junk". Şi retorica anti-euro persistentă din partea unor partide de dreapta îi face nervoși și pe investitori.

Reforme amânate

În calitate de premier Draghi a evitat și amânat rezolvarea unor chestiuni controversate precum reformele fiscale și pensiile. Chiar dacă supravițuiește actualei crize politice, coaliția de guvernare este slăbită iar alegerile generale se profilează cel mai târziu în primăvara lui 2023. Prin urmare puțini se așteaptă ca premierul să schimbe lucrurile. Draghi a înaintat Comisiei Europene un PNRR de circa 200 de miliarde de euro și s-a asigurat de un început solid în îndeplinirea sutelor de ”ținte și repere” pe care le conține.

Dar acestea sunt în mare parte modificări la scară mică ale legislației, 527 dintre acestea vor trebui să fie bifate până în 2026, cu mult după mandatul lui Draghi. Acești bani, alcătuiți din granturi și împrumuturi ieftine, s-ar putea dovedi un colac de salvare pentru Italia dacă va trebui să-și îngusteze bugetul. Însă bilanțul țării în ceea ce privește utilizarea ajutorului financiar de la Bruxelles este dezastruos. A reușit să cheltuiască doar jumătate din fondurile UE în ultimul ciclu bugetar, a doua cea mai mică pondere după Spania.

Decenii pierdute pentru economia Italiei

Economia Italiei se simte rău de dinainte de criza din 2008. PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic ca acum 20 de ani, când era cu puțin sub cel al Franței și Germaniei. Toate celelalte țări europene au crescut în această perioadă, cu excepția Greciei, lăsând Italia cu cea mai proastă performanță din bloc. Tendința de creștere este pe plus în toate așa-numitele țări periferice, cu excepția Italiei, arată datele Eurostat.

Productivitatea italiană a încetat să crească în anii 1990 și de atunci a scăzut. În spatele acestui lucru se află o rețea de probleme care includ o populație care îmbătrânește rapid, o forță de muncă slab calificată, birocrație, un sistem de justiție lent și disfuncțional și subinvestiții cronice în educație, infrastructură și noi tehnologii.

Multe țări din zona euro se confruntă cu unele dintre aceste probleme, dar puține sau niciuna nu le are pe toate. Unii economiști, cum ar fi profesorul Luigi Zingales de la Chicago Booth School of Business, spun că Italia a ratat, în esență, revoluția digitală și dau vina pe ceea ce ei numesc "boala italiană" a antreprenorilor care aleg să păstreze o afacere mică în familie decât să o dezvolte cu ajutorul investitorilor străini. 

Prin aderarea la euro, Italia a pierdut și soluția rapidă de a-și putea devaloriza moneda - un truc care a ajutat industria italiană să prospere timp de decenii, ieftinind exporturile. "Am ales modelul de creștere greșit în anii 1980. Pentru a răspunde globalizării, am încercat să concuram cu piețele emergente prin reducerea costurilor, în loc să urmăm exemplul german de a investi în producție de calitate superioară”, a spus Francesco Saraceno, profesor de economie la Universitatea Luiss din Roma.