Antena LIVE

Curs valutar

Video

Lucrările la un pod feroviar, distrus de viitură, încheiate după 4 ani. 50.000 de oameni vor putea ajunge, din nou, la Braşov

După patru ani s-au încheiat lucrările de construcţie pentru podul feroviar de la Budila, din judeţul Braşov. Podul a fost distrus, din cauza unei viituri, iar circulaţia trenurilor pe ruta Hărman - Întorsura Buzăului a fost blocată.

De la 17.08.2022, 14:15

"Nu există un termen clar, avansat de autorităţi, în legătură cu momentul în care vor circula din nou trenuri pe linia ferată Hărman - Întorsura Buzăului. Specialiştii spun, însă, că lucrările de construcţie sunt încheiate. Mai trebuie făcute actele juridice şi, până la recepţia finală a lucrării trebuie făcute şi testele de încărcare statică şi dinamică pe podul din spatele meu", arată Claudiu Loghin, reporter Observator.

Podul se prăbuşise în 2018, pus la pământ de viitură

"Este un pod pe structură metalică, spre deosebire de vechiul pod. Are deschidere tot de 70 de metri, dar este sprijinit în capete, fără a mai exista un picior intermediar care să fie expus eventualelor viituri. Aşa a căzut vechiul pod, pe 30 iunie 2018, când a fost o viitură puternică pe Râul Tărlung. Au trecut trei ani până a fost semnat contractul pentru noul pod, care ar fi trebuit să fie gata pe 15 ianuarie 2022. Lucrările s-au prelungit. S-au făcut şi elemente constructive care să protejeze aşezările din aval şi patrimoniul din aval de eventuale alte viituri. 50.000 de oameni locuiesc în zona localităţii Întorsura Buzăului. Nu mai sunt izolaţi de zona Braşovului, pentru că în două, poate trei săptămâni - spun specialiştii - vor trece din nou trenuri pe calea ferată, pe pod", adaugă Claudiu Loghin, reporter Observator.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

pod brasov tren viituri
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Cine salvează UE și România de la dezastru. Expert: „S-au împușcat într-un...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Marile controverse din jurul candidaților la alegerile prezidențiale. De la...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024