Antena LIVE

Curs valutar

De ce au crescut facturile la energie. Preşedintele Consiliului Concurenţei: "Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari"

Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

De la 08.09.2021, 16:24
WhatsApp
Majorarea preţurilor la electricitate şi gaze, un fenomen european

"Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Şeful autorităţii de concurenţă a subliniat că majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune.

"Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela", a adăugat Chiriţoiu. Sumele pentru consumatorii vulnerabili ar putea proveni dintr-o contribuţie de solidaritate pe care să o plătească toate companiile din energie, a adăugat Chiriţoiu. În prezent, doar producătorii de gaze plătesc un supraimpozit pe dereglementare.

În România, încă de anul trecut, Consiliul Concurenţei a iniţiat proceduri prin care să poate solicita informaţii de la companiile din domeniu, pe baza cărora să poată interveni în piaţă. "Am sancţionat cu amenzi totale de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze E.ON, Engie, Premier Energy, Ottogaz, pentru comportamente incorecte faţă de consumatori. Toţi au recunoscut încălcarea legii şi au plătit amenda. Pe piaţa de electricitate am impus CEZ proceduri corecte pentru debranşări, Enel pentru conectări la reţea, iar companiei Hidroelectrica i-am impus să vândă cantităţi mai mari pe bursa de energie pentru a nu crea artificial penurie. Am identificat clauze abuzive în unele contracte de furnizare şi am sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi ANRE. ANPC chiar a aplicat sancţiuni Engie, care au fost confirmate de instanţa de fond. Vom continua monitorizarea şi, unde se impune, sancţiunile. Nu toate comportamentele incorecte faţă de consumatori sunt de competenţa noastră. De aceea colaborăm cu ANRE şi ANPC", a completat Chiriţoiu.

La ora actuală, se observă în piaţă situaţii în care unii furnizori nu îşi onorează contractele cu preţ fix când acestea ajung în dezavantajul lor, dar situaţii similare au mai existat şi în anii anteriori. "În aceste cazuri, ANRE poate şi trebuie să ia măsuri mai severe împotriva furnizorilor, impunând penalităţi şi mergând până la ridicarea licenţei. Altfel, asemenea comportamente vor submina funcţionarea pieţei. De asemenea, costul gazelor este doar 60% din preţul total al facturii, iar costul electricităţii este sub jumătate din preţul facturii. Trebuie să ne uităm şi la celelalte componente, cele reglementate, ale facturii pentru a identifica zonele în care se pot face economii, de exemplu citirea contorului de gaze şi a celui de electricitate pot să fie realizate de aceeaşi persoană, reducând astfel acest cost plătit, în final, tot de consumator", consideră preşedintele Concurenţei.

Marii consumatori de energie beneficiază de scheme de sprijin, însă, în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, costurile lor mai mari cu energia le vom vedea în preţul produselor lor peste câteva luni, a continuat el. "La gaze nu cred că preţurile vor rămâne atât de mari pe timp mai lung. Iarna aceasta vor fi scumpe, dar de la primăvară este posibil ca preţul să scadă. Va fi pus în funcţiune şi gazoductul Nord Stream II, care va aduce mai multe gaze în Europa din Rusia. Ruşii au interesul să vândă aceste gaze, cererea nu cred că va creşte şi, în plus, Europa importă şi gaze naturale lichefiate", a arătat Bogdan Chiriţoiu. Potrivit acestuia, România importă circa 10% din consumul de energie electrică şi 20% din cel de gaze, iar în lipsa importului, preţurile ar fi şi mai mari, pentru că s-ar utiliza mai multă energie electrică generată din cărbune. Piaţa de electricitate din România a fost liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze la 1 iulie 2020.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

energie preturi facturi
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024