Un tramvai numit dorință: Modelele Astra troncăne mai rău ca cele vechi, au mai puține scaune, iar vatmanii din București nu le vor
Noile tramvaie Astra Arad întârzie pe traseu. Sunt patru luni de când au început testele noului model, iar comisia de recepţie nu şi-a dat încă avizul. Una dintre probleme este că ce a cerut iniţial municipalitatea a fost modificat până a ajuns la Bucureşti. Tramvaiele au alt tip de motor şi alte boghiuri. În plus, au mai puţine scaune şi le lipseşte şi rastelul pentru biciclete. În timp ce municipalitatea ar vrea reomologarea lor, din cauza modificărilor, cei de la Autoritatea Feroviară Română spun că şi-au încheiat treaba.
De Andreea Milea la 06.11.2022, 20:52200 de milioane de euro investiţi în tramvaie noi şi încă un milion de lei pentru prelungirea a 22 de peroane - nu sunt suficienți bani pentru a vedea noile garnituri pe traseu.
Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Am spus septembrie, după aceea am spus octombrie...
De la începutul verii şi până acum, 10 tramvaie au ajuns de la Arad la Bucureşti. De patru luni se chinuie comisia Primăriei Capitalei să le recepţioneze. La ultimele probe, capul de serie, primul tramvai ajuns în Bucureşti, a fost încărcat cu saci de nisip în loc de călători. A scârţâit pe şine mai rău ca un tramvai vechi. Iar vatmanii nu-s deloc încântați.
Fost angajat STB: Am lucrat în direcţie aşa că sunt încă în miezul problemelor. Nu respectă nivelul de zgomot conform standardelor. Dacă pui zăngăne, cum zăngăne ăsta şi dacă pui unul nou tot zăngăne că lipsesc parte de dale, se cheamă.
- Primul tramvai nou Astra Imperio a început să circule în probe în București. FOTO
- Cum arată noile tramvaie, care vor circula curând în Bucureşti. Sunt dotate cu aer condiţionat, prize USB şi...
- CAMERA ASCUNSĂ: Vatmanii cu experiență din București se plâng de noii colegi: "După 3-4 zile i-au scos pe...
Vatmanii care conduc acum tramvaie vechi spun că nu le-ar da pe noile modele
Reporter: Aţi vrea să schimbaţi tramvaiul?
Vatman: Cu ce, cu alea? Nu.
Reporter: De ce? Credeţi că cele noi sunt mai puţin sigure decât acestea?
Vatman: Da. Au multe defecte. Gabaritul mare, se ating între ele pe linie, nu sunt create pentru tipul nostru de infrastructură deci nu...
Reporter: Credeţi că vor fi probleme cu ele?
Vatman: Mai mult ca sigur.
În ciuda testelor continue, avizul comisiei de recepţie încă nu a venit, aşa că noile tramvaie stau, în continuare, în depou. Faţă de modelul omologat de AFER în 2020, tramvaiele care au ajuns la Bucureşti au alt motor, alt boghiu şi trei scaune lipsă. Pentru astfel de modificări e nevoie de o re-omologare. În vară, după ce au văzut că primul tramvai nu e cel pe care l-au comandat, reprezentanţii Primăriei au cerut producătorului acte noi.
Valer Blidar, preşedinte Astra Vagoane: Am făcut un tramvai conform caietului de sarcini. Dacă asta a fost comanda, noi am executat comanda.
În aceeaşi adresă, primăria avertiza că nu primeşte restul de tramvaie dacă producătorul nu obţine avizul Autoritatăţii Feroviare. Cei de la Astra nu s-au lăsat: "Sperăm ca documentele prezentate (...) să ducă la închiderea subiectului Omologare".
Primăria București a primit, până la urmă, toate tramvaiele Astra
Reprezentanţii AFER au spus, la rândul lor, că nu mai e nevoie de omologare.
Marian Mihail Călin, director adjunct AFER: Dacă anumite componente sunt superioare din punct de vedere al performanţelor ele pot fi schimbate fără să mai fie necesară o nouă omologare.
Reporter: Şi acestea sunt superioare faţă de ce au avut iniţial?
Marian Mihail Călin, director adjunct AFER: Asta trebuie să spună Astra şi producătorul acelor motoare.
Producătorul german şi-a apărat motorul: e mult mai bun decât cel montat iniţial pe tramvaiul Imperio Metropolitan. Şi pare că aşa s-a şi încheiat conflictul. Numai că documentele transmise nu înseamnă nimic dacă, pe şine, tramvaiul nu se ridică la performanţele cerute. Asta încearcă să afle comisia de recepţie a Primăriei Capitalei: tramvaiul e scos pe şine aproape în fiecare seară.
Cristian Eremia, şeful comisiei de recepţie: Nu pot să vă zic în momentul de faţă, pentru că încă mai avem de lucrat pe probe.Nu putem să analizăm 15 bibliorafturi într-o zi, sau trei zile sau în cinci zile.
Reporter: Sunteți angajat la STB? Ca ce?
Angajat STB: Manipulant.
Reporter: Adică sunteți vatman?
Angajat STB: Da.
Reporter: De cât timp asteptaţi tramvaiele noi de la Arad?
Angajat STB: Nu mai, nu am cuvinte. Ştiţi de ce durează atât de mult să le pună pe şine? Nu se dă şpagă.
Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Comisia de recepţie o să analizeze mai întâi aşa numitul prototip, durează cam două săptămâni, şi după aceea pentru celelalte este o formalitate. Va dura mai mult pentru că sunt proceduri dar nu e nicio problemă.
Pentru primar, nu. Pentru călători, da. Oamenii sunt sătui să circule cu tramvaie vechi şi de 50 de ani.
Tramvaiele din Bucureşti troncăne atât de tare încât abia dacă te mai auzi pe stradă
În flota Societăţii de Transport Bucureşti sunt aproape 500 de tramvaie, însă mai puţin de 300 sunt scoase pe traseu. Cele mai multe dintre ele sunt şi foarte vechi, mai vechi de 30 de ani şi, deşi teoretic sunt scoase din uz, practic încă mai transportă călători.
Cât de mult ne vom bucura de noile tramvaie, rămâne de văzut. Surse Observator spun că procurorii DNA au primit sesizări cu privire la această achiziţie.