Noul an universitar a început cu respectarea unor reguli stricte
Studenţii au început astăzi noul an universitar. Cel mai greu de până acum. Bucuria ceremoniilor de deschidere a lipsit în campusurile din ţară. Iar bobocii au făcut cunoştinţă cu masca pe faţă. În cămine, vor sta mai puţini în cameră, iar la cursuri, vor participa online. Se vor vedea doar la orele de practică.
De Redactia Observator la 01.10.2020, 23:30- Studenții nu pot să mai stea mai mult de doi în camera de cămin.
Cu speranţă şi cu un curaj nebun. Aşa încep bobocii drumul către o carieră de doctor. Medicina în anul pandemiei nu este o alegere uşoară. Dar tinerii studenţi s-au pregătit deja pentru ce urmează. Andreea speră să ajungă chirurg.
Andreea Oprea, studentă: A alege o carieră medicală înseamnă să stai la patul bolnavului, deci nu sunt îngrijorată de acest lucru.
Pandemia a schimbat și destinul lui Tudor.
Tudor Badea, student: Eu m-am hotărât inițial să dau la stomatologie, iar în momentul când a venit pandemia am observat că s-a închis tot și m-am gândit oare ce meserie încă profesează în aceste condiții și am ajuns la concluzia că medicii.
Foştii studenţi au predat ştafeta bobocilor cu melancolie. Pentru ei, lupta a început deja. Andrei este medic rezident în anul 3.
Andrei Simionov, medic rezident: E plăcut să fii în linia I, să ajuți. Nu cred că vreunul dintre noi a fost pregătit pentru așa ceva, nimeni nu se aștepta la asta.
Deschiderea anului universitar a fost lipsită de bucuria şi fastul de altădată.
Dacă înainte, în curtea universității de medicină erau prezenți sute sau chiar mii de studenți, iată că în acest an sunt prezenți doar câteva zeci. Trebuie să stea pe scaune la distanță de un metru și jumătate și trebuie să poarte obligatoriu mască.
La Timişoara, noii studenţi şi-au dat întâlnire în campus. Ei nu au avut parte de niciun fel de ceremonie.
Iar la Iaşi, emoţia primei zile a bătut regulile. Sute de studenţi au venit să participe la deschiderea anului universitar.
Vlad şi Matei intră în anul 2 la Facultatea de Construcţii. După ceremonia de deschidere, şi-au pregătit camera din cămin.
Universităţile au adoptat două scenarii - galben şi roşu. Majoritatea, însă, funcţionează după sistemul hibrid - teoria online, practica - la facultate.