Nuntă cu peripeţii în Palma de Mallorca. Mirele, cavalerul de onoare şi 7 invitaţi, în arest după ce s-au luat la bătaie la Petrecerea Burlacilor
O nuntă organizată în Palma de Mallorca a început cu peripeţii. Mirele, cavalerul său de onoare şi alţi 7 invitaţi au fost ţinuţi în arest, în noaptea dinaintea ceremoniei, după ce s-au luat la bătaie cu personalul unui restaurant în care se distrau, cel mai probabil, la Petrecerea Burlacului.
De Redactia Observator la 03.06.2024, 18:47Se pare că, după mai multe pahare, grupul britanic ar fi început să arunce gunoiul în mare, iar asta i-a enervat pe ceilalți clienți. Lupta a izbucnit după ce un chelner le-a cerut să se oprească.
Totuşi, după ce au plătit cauţiunea, petrecăreţii s-au grăbit să ajungă la ceremonie, iar mireasa a avut în sfârşit parte de ziua mult visată.... cu tot cu mire.