Accident grav pe centura Brașovului. Un copil și un adult au fost răniți, după ce o mașină și un camion s-au izbit violent
Accident grav pe centura Brașovului. Un copil şi un adult au fost răniţi, după ce un autobuz, un camion și o mașină s-au ciocnit violent. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de intervenţie printre care şi mai mulţi medici, care au acordat primul ajutor răniţilor. Copilul şi cea de-a doua victimă au fost transportaţi la spital în stare stabilă. Din fericire, în autobuz nu se aflau călători. Circulaţia a fost oprită preţ de o oră, pe direcţia Râşnov-Braşov. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cum s-a produs cu exactitate accidentul.
De Redactia Observator la 24.11.2023, 08:27Un adult şi un copil au fost răniţi, joi, în urma unui accident care s-a produs pe centura municipiului Braşov şi în care au fost implicate un autobuz în care nu se aflau călători, un camion şi un autoturism. Traficul este blocat complet.
Accidentul s-a produs la intrarea pe Centura municipiului Braşov dinspre Cristian, în zona Autoliv, fiind implicate un autobuz fără călători, un camion şi un autoturism.
"În urma accidentului au rezultat 2 victime (un adult şi un copil), conştiente. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, 2 echipaje SMURD, o ambulanţă SAJ. Se intervine pentru evaluarea medicală a victimelor şi pentru acordarea asistenţei medicale necesară, cât şi pentru asigurarea măsurilor care se impun la faţa locului", a transmis ISU Braşov.