Antena LIVE

Curs valutar

Alexandru Cumpănașu, atacat dur de Băsescu: "Unchiul" şi-a asumat postura de haiduc

Traian Băsescu l-a atacat dur pe Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra ucisă de Gheorghe Dincă la Caracal. "Și-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat", a comentat Băsescu, pe Facebook.

De la 10.08.2019, 17:30
WhatsApp
Traian Băsescu, atac dur pe Facebook la adresa lui Alexandru Cumpănașu Marian Ilie | Mediafax Foto via Hepta

Traian Băsescu l-a atacat dur pe Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra ucisă de Gheorghe Dincă la Caracal. "Și-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat, din calitatea sa de „unchi” al Alexandrei", a comentat Băsescu, pe Facebook.

Fostul președinte al României l-a criticat și pe Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, pe care îl acuză că are un istoric cu interlopii din Caracal și a reușit să se infiltreze în anchetă. "Dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul Codiţă", a scris Băsescu pe Facebook.

"Caracal altfel! Dosarul Caracal va da definiţia la zi a capacităţii Statului Român de a aplica legea! Ca orice român, şi mai ales ca tată şi bunic de fete, aflat sub şocul dramei Alexandrei, a Luizei şi a familiilor lor, am urmărit cu sufletul la gură evenimentele de la Caracal. Am condamnat fără ezitare comportamentul inițial al procurorului de caz şi al poliţiei. 

După trei zile de bâjbâieli, ancheta a fost preluată de DIICOT Central şi de cea mai profesionistă echipă de poliţişti investigatori, adusă tot de la Bucureşti. Dacă în primele zile toţi am avut tot dreptul din lume să criticăm prestaţia instituţiilor statului, după preluarea anchetei de către DIICOT Bucureşti şi criminaliştii de mare prestigiu de la Poliţia Capitalei, speculaţiile cu privire la profesionalismul şi corectitudinea procurorilor şi poliţiştilor ar fi trebuit să înceteze, iar încrederea într-o anchetă corectă să fie restabilită. Este o anchetă care va da dimensiunea profesională a două notabilităţi şi a echipelor lor: Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, şi investigatorul Radu Gavriş, poliţistul care are zero, repet, zero eşecuri în investigarea omorurilor din Bucureşti. În opinia mea, acest tandem elimină orice bănuială de incorectitudine sau lipsă de profesionalism a investigaţiei. Mai mult, ancheta nu se va opri la cazurile Alexandra şi Luiza. Dacă presupusul făptuitor este un criminal în serie sau dacă în spatele celor două crime se află şi o vastă activitate de trafic de fiinţe umane, nu există nicio şansă ca cei interesaţi să poată muşamaliza ancheta", este de părere fostul președinte. 

Pe acelaşi subiect

"Şi atunci, mă întreb ce justifică atitudinea de neîncredere în anchetatori transmisă sistematic populaţiei de dubiosul avocat Tonel Pop, care, având un istoric în relaţia cu interlopii din Caracal, a reuşit să se infiltreze în anchetă. Oare ce-l mână pe Tonel să afirme că anchetatorii plantează probe? Ce resorturi îl fac pe avocat să se comporte ca un impostor, publicând poze îmbrăcat în combinezonul anchetatorilor poliţiei? Impostorul nu are niciun fel de ruşine şi încearcă să lase impresia că el ştie cum trebuie condusă ancheta, în timp ce anchetatorii ori “plantează” probe, ori sunt nepricepuţi, ori vor să muşamalizeze adevărul, motiv pentru care nu ezită să-i atace pe anchetatorii profesionişti. Mai mult, Tonel este atât de convins de importanţa lui în anchetă şi pe acest pământ încât orice televiziune care ridică vreun semn de întrebare asupra sa şi a spuselor sale devine o televiziune care nu-l merită. Până la urmă, dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul “Codiţă”", a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Băsescu: Alexandru Cumpănașu, un haiduc

Traian Băsescu l-a atacat și pe unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănaşu, pe care l-a acuzat că împrăștie suspiciuni și și-a asumat postura de "haiduc".

"Un alt campion al împrăştierii suspiciunii asupra anchetatorilor este Alexandru Cumpănaşu, care, de la bun început, şi-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat, din calitatea sa de „unchi” al Alexandrei. Cu siguranţă, „unchiul” Cumpănaşu o să ne povestească de câte ori a văzut-o pe Alexandra în viaţa lui şi cum a legănat-o pe Alexandra când era mică. Desigur, pentru a fi convingător în semănarea neîncrederii, „unchiul” neagă în spaţiul public rezultatul analizelor ADN făcute la IML şi cere contraexpertiză ADN în străinătate. Mai mult, în ultima sa ieşire publică, Cumpănaşu se arată nemulţumit că anchetatorii nu-l ţin la curent cu mersul anchetei, ca şi cum pentru EL anchetatorii ar putea încălca legea sau ca şi cum EL ar fi şi „unchiul şef” al lui Felix Bănilă şi al lui Radu Gabrea. Şi EL, Cumpănaşu, atinge culmea ridicolului reproşând că în weekend cercetările vor fi sistate, când, în realitate, investigatorii se află în casa lui Dincă.

Recenta exprimare, citez, „nu am cum să am încredere în autorităţi”, arată că domnul Cumpănaşu este pregătit să stea multă vreme pe valul răspândirii neîncrederii în desfăşurarea anchetei, spre propria-i glorie, dar acest lucru, ca de altfel şi declaraţiile lui Tonel, vor fi de mare ajutor apărătorilor lui Dincă în instanţă, unde singura scăpare a criminalului poate fi demonstraţia că, în cursul anchetei, nu i s-au respectat drepturile şi, implicit, că nu a avut parte de un proces corect", consideră fostul președinte.

"Cert este că dubiosul avocat Tonel Pop are ca paravan reprezentarea familiei Luizei, la fel cum EL, Cumpănaşu, şi-a asumat reprezentarea familiei Alexandrei. 

Parcă acţionând corelat, cei doi mai dau o lovitură anchetatorilor. Avocatul Tonel se plânge public că autorităţile i-au cerut să respecte legea şi să nu mai dea informaţii din ancheta în desfăşurare, iar EL, „unchiul” Cumpănaşu, cere public desecretizarea stenogramelor discuţiilor Alexandrei cu operatorii de la 112 şi cu poliţiştii, ştiind foarte bine că anchetatorii nu pot face acest lucru până la terminarea anchetei, când rechizitoriul va fi înaintat la instanţă.

Pentru a rămâne în atenţia publică, şi Tonel și „unchiul” Cumpănaşu fac zilnic declaraţii legate de anchetă, cu scopul de a se menţine în atenţia publicului şi a televiziunilor care “înghit” orice, fără să judece temeinicia celor afirmate de cele două vedete ale momentului care au ales să se caţere pe necazul familiilor Luizei şi Alexandrei", a mai scris Băsescu, pe Facebook.

Totodată, Traian Băsescu consideră că "va fi o anchetă complexă, lungă şi grea, în care respectarea drepturilor lui Gheorghe Dincă este esenţială pentru credibilitatea rechizitoriului".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alexandru cumpanasu traian basescu tonel pop caracal crima alexandra macesanu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024