Arthur, cel mai mare urs din România, ucis de un prinț austriac pentru 7000 de euro. Apel pentru interzicerea vânătorii “de trofee”
Arthur, cel mai mare urs brun din România în vârstă de 17 ani, a avut ghinionul să cadă victimă unui vânător de trofee. Dar nu oricui, ci unui prinț din Austria, care a plătit în luna martie 7.000 de euro pentru uciderea sa.
De Monica Palade la 06.05.2021, 06:31Organizaţiile de mediu cer acum interzicerea vânătorii de trofee şi au lansat în acest sens şi o petiţie online, unde 1.000 de români au semnat deja. Uciderea lui Arthur a avut loc într-o perioadă în care Ministerul Mediului a dat o derogare pentru împuşcarea unei ursoaice cu pui, care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Doar că Prinţul Emanuel nu a împuşcat ursoaica, ci pe Arthur.
A murit pentru trofeu
“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.
“Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația și poate conduce la cosangvinizare. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii.
Specie protejată
Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria. „Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee.“
Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării. Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura.