Atacuri cibernetice asupra site-urilor CN Aeroporturi București
În cursul ultimelor zile, serverele care gestionează website-urile CN Aeroporturi București au fost supuse la atacuri cibernetice repetate, anunță compania, într-un comunicat.
De Redactia Observator la 02.05.2022, 09:37Atacurile au fost de tip DDoS (distributed denial of service), ultimul dintre acestea afectând, în primele ore ale zile de 2 mai 2022, funcționarea website-ului bucharestairports.ro.
Pentru câteva ore, acest site a fost inaccesibil publicului dar, începând cu dimineața aceleiași zile, funcționarea normală a fost restabilită prin colaborarea între specialiștii CNAB și cei ai firmei care asigură găzduirea și mentenanța lui. Nu s-au înregistrat pierderi de informații și nu a fost afectat serverul de e-mail.