Imagini şocante în Iaşi, cu poliţistul atacat cu sabia de un individ, în timpul unei intervenţii
Au apărut imagini noi în cazul scandalului din Iaşi, în care un poliţist a fost atacat cu sabia de un bolnav psihic. Agentul a fost nevoit să folosească pistolul ca să scape de agresor. În ajutor au fost chemaţi şi mascaţii care au spart uşa apartamentului în care se baricadase suspectul.
De Redactia Observator la 06.09.2017, 14:12Au apărut imagini noi în cazul scandalului din Iaşi, în care un poliţist a fost atacat cu sabia de un bolnav psihic. Agentul a fost nevoit să folosească pistolul ca să scape de agresor. În ajutor au fost chemaţi şi mascaţii care au spart uşa apartamentului în care se baricadase suspectul.
Incidentul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 septembrie. Agentul a fost lovit la cap cu sabia de un tânăr care îşi ameninţa tatăl cu moartea, într-un bloc din Iaşi. Poliţiştii de la Acţiuni Speciale l-au încolţit şi, în cele din urmă, l-au încătuşat. Medicii spun că simptomele manifestate de suspect ar fi de schizofrenie.
Agresorul a fost operat, iar la externare va fi internat într-un spital de psihiatrie. Şi poliţistul a avut nevoie de intervenţia medicilor.