Băiețel de 7 ani, rătăcit de grup zeci de minute, în timp ce se afla în excursie, în Brașov. Mama unui copilaș cu care băiatul se juca a alertat autoritățile
Un băiețel de șapte ani, care se afla într-o excursie în Braşov împreună cu un grup mai mare, s-a rătăcit de însoţitorii acestuia şi a rămas, zeci de minute, singur. Mama unui copil, cu care băiatul rătăcit a început să se joace, a fost cea care a alertat autoritățile. Jandarmii au reuşit să identifice locul în care era cazat grupul cu care băieţelul se afla în excursie şi să îl predea pe cel mic, în siguranţă, însoţitorilor săi, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 07.11.2023, 21:17„Astăzi (marţi – n.r.) echipajul de jandarmi aflat în misiune în centrul istoric al municipiului Braşov a fost sesizat de o femeie cum că fiul acesteia se joacă de zeci de minute cu un băieţel care nu pare a fi însoţit de vreun adult. În momentul în care a fost întrebat cu cine se află la plimbare, minorul s-a panicat, a început să plângă şi le-a spus jandarmilor că s-a pierdut de grupul cu care se afla în excursie. Băieţelul de 7 ani a ştiut să le răspundă colegilor noştri la toate întrebările, spunându-le concret locul unde este cazat. S-a luat imediat legătura cu recepţia hotelului, care la rândul său a putut lua legătura cu responsabilul grupului, ulterior acesta contactându-i pe jandarmi”, informează, marţi seară, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.
Băiețelul stătea de zeci de minute singur și a început să se joace cu un alt copil
Jandarmii au stabilit un loc de întâlnire, unde a venit şi responsabilul grupului din care băieţelul rătăcit făcea parte. Acesta a fost predat în siguranţă adulţilor cu care se afla în excursie.
În acest context, jandarmii subliniază că „au fost deosebit de importante informaţiile pe care băiatul a ştiut să le furnizeze, scurtându-se mult timpul de aşteptare şi implicit de rezolvare a problemei”.