Bărbat mort, după ce un zid de beton s-a prăbuşit peste el. El şi fiul său îşi renovau locuinţa dintr-o comună din Vaslui
Caz şocant în judeţul Vaslui. Un bărbat a murit, luni după amiază, după ce un zid de beton s-a prăbuşit peste el, în propria curte, transmite news.ro. A intrat în stop cardio-respirator în drum spre spital, fiind resuscitat şi predat în stare critică medicilor de la urgenţe, care însă nu l-au putut salva.
De Redactia Observator la 22.04.2024, 17:00Incidentul a avut loc uni după amiază, în comuna Mânjeşti, unde un zid de beton a căzut peste un bărbat în vârstă de 64 de ani. Fiul victimei a fost cel care a sunat la 112. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă cu medic. La momentul sosirii echipajului medical, bărbatul era conştient şi suferise diverse traumatisme.
Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator în drum spre spital
"În drum spre Spitalul Vaslui pacientul a instalat un stop cardio-respirator pentru care s-au inţiat manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Pacientul a fost predat în stare critică la UPU Vaslui", informează reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Reprezentanţi ai Poliţiei Vaslui au precizat pentru News.ro că bărbatul a murit la spital. Primele date din anchetă arată că incidentul s-a produs într-o curte, în condiţiile în care victima şi fiul său făceau lucrări de renovare a locuinţei.