Cal în agonie, abandonat pe marginea unui drum din Călăraşi. Poliţiştii au salvat animalul şi l-au pedepsit pe proprietar
Poliţiştii de la Protecţia Animalelor din Călăraşi au salvat un cal pe care proprietarul l-a lăsat agonizând pe marginea unui drum, animalul fiind preluat şi dus într-un adăpost. Proprietarul a fost identificat şi amendat.
De Redactia Observator la 17.11.2022, 18:04Poliţiştii au fost anunţaţi că un cal se află în agonie, pe marginea unei străzi din municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, transmite, joi, IPJ Călăraşi, potrivit news.ro. ”În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că animalul se afla pe domeniul public de trei zile, fără a beneficia de hrană, apă şi un adăpost corespunzător. Poliţiştii au identificat deţinătorul animalului, care a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991 şi Legii 205/2004 R, totodată fiind emis şi ordin de plasare a animalului în adăpost pe o perioadă de 45 de zile”, precizează oficialii Poliţiei Judeţene.
Biroul pentru Protecţia Animalelor aminteşte că, potrivit legii, deţinătorii de animale sunt obligaţi să le asigure acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă în cantităţi suficiente, precum şi posibilitatea de mişcare. Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei. În cazuri precum cel al animalului lăsat pe stradă în Olteniţa, când animalul este în pericol, poliţiştii pot emite ordin de plasare a animalului într-un adăpost, pe o perioadă de 45 de zile.