Antena LIVE

Curs valutar

Video

Caz uluitor la o şcoală din Braşov. Un elev de 7 ani îşi bate toţi colegii, iar aceştia nu mai au curaj să vină la ore

Scandal fără precedent la o şcoală din Braşov. Elevii de la o clasă pregătitoare nu au mai intrat la ore de frica unui coleg care îi terorizează. Copii au ajuns acasă cu vânătăi şi răni iar parintii spun ca au fost provocate de un băiat de şapte ani. Cazul este anchetat de poliţie. 

De la 02.10.2023, 21:16
WhatsApp
Vezi și:

Problemele ar fi început încă din prima zi de şcoală. Cei 30 de copii de la clasa pregătitoare au ajuns rând pe rând acasă cu răni şi le-au povestit părinţilor ororile prin care trec. Un coleg puţin mai mare decât ei, de 7 ani, îi terorizează.

Simona Alexandra, părinte: Acuma, din nou, a fost lovit cu piciorul în spate în zona rinichiului de, săracul copil, chiar a urinat pe el. Şi săracul era în stadiul în care, "Mami, eu nu mai merg la şcoală pentru că m-am săturat să fiu lovit!" În prima seară când s-a întamplat incidentul, copilul meu tresărea si spunea " Nu mă lovi!"

Oana Torh, părinte: Doar a spus acasă. Am fost împins, am fost lovit, mi-a pus piedică, a intrat peste fetiţe în baie, a dat drumul la apă fierbinte când ne spălam pe mâini. 

Părinţii au făcut plângere la directoarea şcolii

Pe acelaşi subiect

Mihaela Nicodim, directoarea şcolii: Am aflat în prima săptămână de şcoală. Au sesizat părinţii acest lucru. Am luat legătura cu doamna învăţătoare care m-a asigurat că în timpul orei nu se întâmplă nimica. 

Simona Vlad, învăţătoare: Copilul va fi însoţit în pauză de consilierul şcolar, face terapie psihopedagocică, lucru care il va ajută să se integreze în colectivul de elevi. El spune că se joacă, că joacă nu ştiu ce joc sau că ar fi vrut nu ştiu care să îi facă ceva.

Andrada Roman, părinte: Fata mea este în maşină, nu vrea să coboare. A zis că nu vrea să intre în clasă."Nu, mami, nu intri în clasă astăzi până nu rezolvăm problema!" Îi este frică.

Mama copilului nu crede acuzaţiile

Mama băiatului nu e convinsă că fiul ei e violent deşi nu e prima dată când se confruntă cu astfel de acuzaţii.

Mama copilului bătăuş: Copilul nu a sărit la bătaie şi nu a snopit în bătaie niciun copil, nu a maltratat pe nimeni. Nu pot să vă zic de unde poate să provină, poate să fie o manifestare a unei frustrări sau probabil atrage atenţia prin acest mod. Pe motivul divorţului, ca şi repercursiune, da, este un motiv al comportamentului lui. 

Valentin Bucur, inspector şcolar: Acest copil este în atenția inspectoratului de un an de zile, copilului i s-a făcut recomandarea, părinților să mai rămână în grădinița un an de zile drept pentru care el a depășit un pic vârsta clasei având peste 7 ani dar probabil ca în primele 3 sapt situația nu a devenit gravă. Acum a devenit gravă.

Copilul primeşte ajutorul unui consilier şcolar

Mihaela Zugravu, Inspector şcolar pentru Învăţământul Primar: Cum este pauză, cum trecea pe lângă un copil şi lovește, atacă sau intră la toalete. Cred că dorește sa atragă atenția, sunt și foşti colegi de grădi. 

Copilul nu va fi mutat la altă şcoală, va fi integrat în clasă cu ajutorul consilierului şcolar. Între timp, poliţia din Braşov s-a autosesizat. 

Daniel Zontea, pdc IPJ Brasov Poliţiştii: Vor fi prezenţi la unitatea de învăţământ în vederea desfăşurării activităţii de informare pentru un climat şcolar sigur. 

În anul şcolar 2021-2022 au fost raportate aproape 10 mii de acte de violenţă în şcoli, potrivit datelor oficiale. În realitate, însă, cazurile ar putea fi mult mai mare, pentru că nu sunt toate  făcute publice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

brasov copil scoala batai
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024