Cel mai mare clopot din România şi unul dintre cele mai mari din Europa va fi instalat la o mănăstire din Suceava. Sunetul produs se poate auzi de la peste 70 de kilometri
Cel mai mare clopot făurit vreodată în România va ajunge la Mănăstirea Sfântul Mina, din Suceava. Clopotul fabricat la Baia Mare cântăreşte zece tone şi este confecţionat din cupru şi bronz. Sunetul produs de acesta se va putea auzi de la peste 70 de kilometri distanţă.
De Simona Vasiac la 11.01.2022, 08:26Acesta este sunetul produs de cel mai mare clopot fabricat vreodată la noi în ţară. Partea de turnătorie a clopotului a fost executată de către meşterii români, la Rotterdam, în Olanda. Clopotul este acordat în nota Mi şi este unul dintre cele mai mari clopote din Europa. "Am încercat să scădem din greutate şi să creştem intensitatea sunetului. Pentru că sunetul este în primul rând, important la un clopot", spune unul dintre meşterii care au lucrat la fabricarea clopotului.
Proiectarea şi construirea lui a durat aproximativ 4 luni, iar caracteristicile sale sunt unice. Clopotul fabricat la noi în ţară va fi montat la mănăstirea din Suceava până la începutul lunii februarie.