Copil de 12 ani din judeţul Vrancea, transportat la spital după ce a fost lovit de o maşină
Un copil, în vârstă de 12 ani, a ajuns la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani, luni, după ce a fost acroşat de un autoturism, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 02.01.2023, 13:16"În jurul orei 11,00, un echipaj de urgenţă B2 cu asistent s-a deplasat în localitatea Năneşti, la un accident rutier pentru a acorda primul ajutor unui copil în vârstă de 12 ani, care a fost acroşat de un autoturism. Victima a fost examinată, stabilizată şi transportată la UPU Focşani. Copilul prezenta un traumatism toracic stâng şi traumatism de membru inferior stâng", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, şoferul autoturismului a fost testat cu alcoolscopul, rezultatul fiind zero. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.