"E nenorocire. Îşi bat joc de noi". Zeci de gospodării au fost inundate, după ce o conductă de apă s-a spart, în Caraş-Severin
Zeci de gospodării din comuna Văliug, judeţul Caraş-Severin au fost inundate, seara trecută, după ce o conductă de apă a sistemului hidroenergetic din apropiere a cedat. Echipaţi cu găleţi şi lopeţi, localnicii au sărit în ajutorul pompierilor, pentru ca apa să nu le ajungă în case.
De Vali Popovici la 30.11.2022, 08:23La lăsarea serii, zeci de familii s-au trezit cu şuvoaie de apă în curţi, şi chiar în case.
Locatară: Sunt inundate până jos. S-a dus şi aici la bancă, pe parte cealaltă. La vecinul de acolo e în pivniţă. E nenorocire. Îşi bat joc de noi.
Anca Balint: ISU Semenic: În localitatea Văliug s-a produs o inundaţie ca urmare a unei avarii la o conductă de aducţiune, parte din sistemul hidroenergetic din zonă.
George Cozariuc, ISU Caraş-Severin: Am intervenit la faţa locului cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă, cu motopompe transportabile şi remorcabile pentru sprijinul populaţiei.
- Case crăpate după lucrări la sistemul de canalizare, în Satu Mare. Oamenii dorm la rude, de teamă să nu le...
- O ploaie torenţială a făcut prăpăd în Popești-Leordeni. Străzile au ajuns sub ape, maşinile au înaintat cu...
- Comuna de pe malul Dunării care a făcut "Rai" dintr-un dezastru ecologic, cu 400.000 de euro. Planuri mari de viitor
Echipaţi cu găleţi, lopeți şi ce au mai găsit prin gospodării, oamenii au sărit în ajutorul pompierilor, până când cei care administrează sistemul hidroenergetic din zona Semenic au oprit alimentarea cu apă. Localnicii spun că nu este prima dată când această conductă le dă bătăi de cap.
Localnic: S-a mai întâmplat. Nu e nici pentru ultima oară. Probabil dacă se ia curentul iar şi va fi din nou avarie, vom păţii aceeaşi chestie.
Localnic: A ieşit toată apa. A inundat casele. De vreo cinci ani încoace, se întâmplă în fiecare an.
După mai bine de două ore, oamenii au reuşit să scoată apa din curţi şi din case.