"Eroii" necunoscuți ai Autostrăzii Sibiu-Pitești. Români, croați, slovaci, austrieci și nemți au mâncat sarmale, ouă roșii şi cozonac printre excavatoare
Muncitorii care construiesc Autostrada Sibiu - Piteşti nu au liber nici de Paşte. Aproape 400 de oameni lucrează la cele două tuneluri dintre Piteşti şi Curtea de Argeş. Primul kilometru de galerie a fost săpat deja de angajaţi din 14 ţări. Cu toţii au avut parte, astăzi, de o masă de sărbătoare - străinii au învăţat de la colegii români să spună "Hristos a Înviat" în limba noastră.
De Alin Stan la 05.05.2024, 19:32Români, croaţi, slovaci, austrieci şi nemţi, angajaţii de pe şantierul autostrăzii Sibiu - Piteşti au sărbătorit Paştele la lucru. Au mâncat sarmale, ouă roşii şi cozonac printre excavatoare şi betoniere.
Se lucrează în schimburi la Autostrada Sibiu-Pitești
Adrian Boboiu este pentru prima dată departe de familie de Paşte. Lucrează în schimburi, şi ziua, şi noaptea, la primul kilometru de tunel de autostradă din România, aproape de Curtea de Argeş.
- Adrian Boboiu, muncitor pe şantier: Chiar e prima dată când sunt plecat de sărbători. E ciudat...să fii plecat de acasă deci... nici nu am cuvinte. Au fost nişte colegi care au strâns aceste bucate şi i-am invitat pe colegi să se bucure alături de noi. Încercăm să facem o echipă cât mai unită.
- Ioan Gaigăr, muncitor: Pentru noi e ceva obişnuit. Am lucrat şi în ziua de Revelion şi în toate sărbătorile.
- Welwyn, şef de santier: Avem muncitori din multe culturi, multe ţări diferite şi lucrează împreună. Suntem foarte mulţumiţi de colegii noştri români. Lucrăm în ture de zi şi de noapte, şapte zile din şapte. Avem opt echipe care se ocupă de lucrare. Este o lucrare destul de solicitantă, dar suntem pe drumul cel bun.
- Alin Stan, reporter Observator: Avem primul kilometru de tunel construit la nivelul autostrăzii Piteşti - Sibiu. Se lucrează 24 de ore din 24 iar termenul de finalizare ar trebui să fie anul viitor.
- Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
- Kilometri de promisiuni: din 2000 până azi, guvernele României au spus că vor face 5.000 km de autostradă, dar...
- CFR Infrastructură anunță va electrifica linia ferată Constanța - Mangalia, după mai bine de 100 de ani de la...
Doar pentru tunel.
Şantierul a fost împărţit în cinci loturi. Prima secţiune de 14 kilometri, Sibiu – Boiţa, este finalizată
Trei sunt în lucru - una ar putea fi gata la sfârşitul anului - iar alta a rămas în proiectare. Şoseaua de mare viteză costă 3.200.000.000 de euro şi ar trebui să fie gata peste patru ani.
- Ionel Scrioşteanu - secretar de stat Ministerul Transporturilor: Mai sunt încă 12 structuri, poduri, pasaje, viaducte. Cel mai lung viaduct pe acest sector este undeva la 650 metri. Termenul este în 2026, acum suntem în avans faţă de termen chiar dacă au fost ceva probleme întâmpinate cu zone de nisip.
- Ionuţ Ciurea, Pro Infrastructura: Dincolo de tunel, lotul este dificil chiar dacă vorbim doar de vreo 10 kilometri. Avem foarte multe consolidări de făcut, viaducte complicate, lungi, adânci şi multe. E posibil, chiar contractual, să se extindă termenul.
Şoseaua de mare viteză va avea 122 de kilometri, va uni Muntenia cu Transilvania şi va face legătura cu autostrada spre Occident.
Şoseaua care leagă acum Piteştiul de Sibiu este una dintre cele mai circulate şi aglomerate din ţară. 65.000 de mașini trec zilnic pe DN7, cu o viteză medie de 35 de kilometri pe oră, conform unui studiu de trafic comandat de ministerul Transporturilor.