Familie spulberată de cisternă pe un drum din Bacău, după ce tatăl a intrat cu mașina pe contrasens. Părinții au murit pe loc, fiica de 18 ani este singurul supraviețuitor
Tragedie pe un drum din Bacău, în această dimineață. Un Volkswagen în care se afla o familie a fost spulberat de o cisternă pe DN 11, în comuna Helegiu, după ce tatăl a pierdut controlul volanului într-o curbă, intrând cu mașina pe contrasens. Impactul a fost unul teribil. Tatăl și mama au murit la locul accidentului, în timp ce fiica lor de 18 ani a fost rănită și transportată la spital.
De Veronica Micu la 26.05.2022, 09:54- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Potrivi polițiștilor băcăuani, nenorocirea s-a produs în jurul orei 7.30.
Primele date arată că o familie - tatăl, mama și fiica lor de 18 - circula într-un autoturism Volkswagen pe DN 11, spre Onești, când, din motive încă necunoscute, bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției într-o curbă, intrând cu mașina pe contrasens, unde s-a izbit cu o cisternă.
Impactul a fost unul cumplit, iar imaginile de la locul accidentului arată dimensiunea dezastrului. Toți cei trei membri ai familiei au rămas prinși între fiarele mașinii, fiind descarcerate de pompierii băcăuani. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru șoferul de 42 și soția lui în vârstă de 44 de ani.
Accident cumplit la Helegiu, în Bacău. Mama și tatăl au murit pe loc, fiica lor a ajuns la spital
Fiica lor, o tânără de 18 ani, a fost grav rănită și transportată la spital.
"La data de 26.05.2022, în jurul orei 07.30, pe DN 11, în comuna Helegiu, un conducător auto de 42 ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe direcţia Bacău-Oneşti, a intrat în coliziune cu un ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, care circula pe sens opus, condus de un bărbat de 51 ani, din judeţul Covasna. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 42 ani, a unei pasagere de 44 ani şi rănirea unei tinere de 18 ani", a precizat IPJ Bacău într-un comunicat.
La faţa locului au intervenit pompierii, un echipaj SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.
"La ora 07:28, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs între un autotren și un autoturism, care a avut loc pe raza localității Bârsănești. Imediat, la fața locului, s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. În urma accidentului, au rezultat trei victime inconștiente, descarcerate de pompierii băcăuani (una cu semne vitale și două fără semene vitale). Victima cu semne vitale a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Onești. Cele două victime fără semne vitale sunt preluate de de către echipajele SAJ", a transmis ISU Bacău.
În urma accidentului, traficul s-a desfășurat pe un sens de deplasare.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pentru a stabili cum s-a produs coliziunea.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -