Femeie sfâșiată de o haită de câini pe stradă, într-o comună din Iași. A fost atacată de maidanezi în drum spre serviciu
O femeie a fost la un pas de moarte după ce a fost atacată de o haită de câini maidanezi când se îndrepta spre serviciu. Singură pe stradă, la 5 dimineaţa, femeia a fost victimă sigură a animalelor înfometate şi agresive. Ca prin minune a reuşit să scape, deşi câinii au pus-o la pământ.
De Redactia Observator la 27.04.2023, 13:12Incidentul s-a petrecut în comuna Holboca din Iaşi unde oamenii spun că nu se mai simt în siguranţă din cauza numărului tot mai mare de câini fără stăpâni care sunt pe străzi.
Oamenii din Holboca se plâng de câinii care umblă în haite să-şi caute mâncare
În localitatea ieşeană, oamenii spun că străzile sunt nesigure şi se plâng de animalele care umblă în haite să-şi caute mâncare. Autoritățile locale susțin că încearcă să rezolve această problemă de mai mult timp și nu mai găsesc soluții pentru a scăpa de câinii fără stăpân. "E o problemă veșnică, apar câini nici nu mai știu de unde. Poate îi lasă cineva, mai există persoane care își lasă câinii liberi. A fost Poliția Locală la ei să-i atenționeze în privința acestor lucruri. Avem contract cu o firmă din Vaslui care se ocupă de înlăturarea câinilor, aceștia vin o dată la 2 sau 3 luni pentru a lua animalele. Am făcut o campanie de sterilizare, probabil se înmulțesc și de asta apar așa mulți. Din bugetul local dăm bani pentru câini, în loc să facă un parc de joacă, ceva pentru comunitate", a declarat pentru presa locală Neculai Pamfil, primarul comunei Holboca.
Vă reamintim, în urmă cu trei luni o altă femeie de 43 de ani a fost omorâtă de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală.