Fetiţă de 4 ani găsită fără viaţă în casă, după un incendiu, la Constanţa
O fetiţă în vârstă de aproximativ 4 ani a fost găsită fără viaţă, după ce pompierii au stins incendiul care izbucnise la o casă din Vlahi, judeţul Constanţa.
De Redactia Observator la 06.06.2020, 16:29Potrivit ISU Constanța, incendiul din comuna Vlahi s-a manifestat inițial la o anexă, apoi s-a propagat la casă. Din păcate, după ce au reușit să stingă flăcările, în locuință a fost găsită decedată o fetiță de 4 ani.
Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului și nici dacă fetița era sau nu supravegheată. În acest caz a fost deschisă o anchetă, la fața locului fiind și polițiștii, scrie Mediafax.
"Am fost solicitati sa intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casa, in Vlahi. Intervin pentru lichidarea incendiului 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD din cadrul detașamentului Cernavodă si in sprijin SVSU si un echipaj SAJ. Din primele informatii, de la o anexa de vara incendiul s-a propagat la casa. Din primele informații, un copil ar fi rămas în interior. Colegii mei încearcă sa localizeze incendiul pentru a putea pătrunde inauntru. Din pacate, in interiorul anexei a fost gasita o fetita, in varsta de aproape 4 ani, decedată", informează ISU Constanţa.