Incendiu de proporții la un depozit de furaje din Vaslui. Flăcările uriașe puteau fi văzute de la kilometri distanţă
Un incendiu devastator a cuprins aseară o moară și o hală de furaje din comuna Banca, judeţul Vaslui! Flăcările uriaşe, care au putut fi observate de la kilometri distanţă, au distrus totul în calea lor. Speriaţi de vâlvătaia care ameninţa să se extindă rapid, localnicii au dat alarma.
De Redactia Observator la 02.06.2024, 09:11Speriaţi de vâlvătaia care ameninţa să se extindă rapid, localnicii au dat alarma.
Tone de cereale şi furaje s-au făcut scrum
La sosirea echipajelor de pompieri 300 metri pătrați ardeau mocnit.
Au ars aproximativ 1600 tone de cereale şi furaje, care se aflau în interiorul morii. Din fericire, nu s-au înregistrat persoane rănite sau intoxicate.
- Un autocar care transporta zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, între Alba Iulia și Sebeș
- Incendiu la un bungalow din localitatea Crișan, Tulcea. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor
- Familie din Stulpicani, rămasă pe drumuri în urma unui incendiu. Oamenii au privit cu groază cum agoniseala de-o...
"ISU Vaslui intervine cu peste 40 de militari pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o moară şi o hală pentru cereale din localitatea Sălcioara, comuna Banca. Începând cu ora 4,00, incendiul este localizat, însă intervenţia va fi una de durată. Ard aproximativ 1.600 tone de cereale pentru furaje păsări, furaje aflate în şaisprezece tancuri din interiorul morii. Nu sunt înregistrate persoane rănite sau intoxicate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
La societatea comercială respectivă au mai fost înregistrate şi în trecut incendii, potrivit Agerpres. Pompierii militari efectuează cercetări pentru a determina cauza izbucnirii incendiului.