Ordonanța Militară 9. S-a prelungit suspendarea zborurilor
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat într-o declarație de presă că a semnat Ordonanța Militară 9, care prevede noi măsuri pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
De Daniel Murărescu la 16.04.2020, 18:29Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat într-o declarație de presă că a semnat Ordonanța Militară 9, care prevede noi măsuri pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
Principalele declarații ale lui Marcel Vela:
- Dragi români, fac din nou apel al dumneavoastră să respectaţi prevederile Ordonanţei Militare date până în prezent, inclusiv a recomandărilor primite de Biserica Ortodoxă Română. Evitaţi aglomerările, interacţiunea cu alte persoane, nu mergeţi în vizite şi nu primiţi oaspeţi de Sfânta Sărbătoare a Paştelui.
- Sunt conştient că este greu, motiv pentru care am şi ajuns la un acord cu BOR pentru a ne asigura că Lumina Sfântă ajunge la toţi românii care îşi doresc asta. Sunt încrezător că, cu intelegere şi intelepciune vom trece peste această perioadă. Starea de Urgenţă a fost prelungită, acest lucru era imperios necesar. Avem, indiferent de religia noastră, orientarea politică, un duşman comun: noul tip de coronavirus.
- Vă asigur că MAI nu se relaxează în această perioadă. Zilnic vor fi jandarmi, poliţişti de frontieră, militari, poliţişti locali şi toţi angajaţii ai instituţiilor partenere în această perioadă.
- Pentru a face un nou pas că să prevenim eficient răspândirea coronavirusului și a reglementa unele prevederi, astăzi am semnat și am prezentat spre avizare Ordonanța Militară numărul 9.
În această ordonanță am prelungit suspendarea zborurilor cu Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania. Ele au fost suspendate în ordonanțele anterioare, iar acum termenul de 14 zile este prelungit proporțional pentru fiecare țară.
- O altă reglementare este excepția la normele de izolare pentru navigatori. Dacă nu prezintă semne al Covid-19 îndeplinesc aceleași condiții ca șoferii de camioane sau piloții de avioane.
- O altă prevedere importantă este legată de lucrătorii transfrontalieri, care muncesc în zona de frontieră cu Bulgaria, lucrători transfrontalieri care sunt şi ei exceptaţi de la izolare dacă nu prezintă simptome Covid-19.
- Știre în curs de actualizare -