Medic de la Spitalul "Marie Curie", ÎNJURAT şi BĂTUT de părinţii unui copil! L-au luat la palme, nemulţumiţi de diagnostic
Un incident grav a avut loc, în această dimineaţă, la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii "Maria Sklodowska Curie" din Bucureşti.
De Redactia Observator la 05.04.2017, 10:00Un incident grav a avut loc, în această dimineaţă, la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii "Maria Sklodowska Curie" din Bucureşti.
Potrivit televiziunilor de ştiri, părinţii un pacient, nemulțumiți de diagnosticul dat de medic, l-au agresat pe acesta fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor.
"Nu era vorba de un copil cu o patologie severă. Părinţii s-au arătat profund nemulţumiţi de îngrijirile şi de răspunsurile pe care medicul le-a dat.
După câteva cuvinte injurioase, l-au atacat cu perechi de palme, care au cauzat sângerarea unui ochi al medicului. Nu le-a convenit diagnosticul de boală respiratorie nu foarte gravă.
Ei erau convinşi că era ceva mult mai grav. Copilul era internat de 24 de ore, timp în care colegii specialişti au putut să pună un diagnostic", a declarat medicul Mihaela Bălgrădean, şeful secţiei de nefrologie pediatrică de la spitalul Marie Curie, la Digi 24.
În urma incidentului, medicul agresat a depus o plângere la poliție.