Moţii salvatori şi medicii răniţi în Apuseni s-au întâlnit la locul prăbuşirii avionului
A fost un moment emoţionant astăzi în Apuseni. Medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu dar şi copilotul Răzvan Petrescu, au urcat pentru prima dată, la locul unde în 20 ianuarie a avut loc tragedia aviatică.
De Redactia Observator la 17.08.2014, 00:15A fost un moment emoţionant astăzi în Apuseni. Medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu dar şi copilotul Răzvan Petrescu, au urcat pentru prima dată, împreună cu cei trei salvatori ai lor şi cu localnici din comuna Horea, pe Dâmbul Bumbului, locul unde în 20 ianuarie a avut loc tragedia aviatică.
"Ne-am întâlnit sâmbătă pentru prima dată de la accidentul aviatic din Apuseni cu doi dintre medicii răniţi, Radu Zamfir şi Sorin Ianceu, şi cu copilotul Răzvan Petrescu, chiar la locul unde s-a prăbuşit avionul. A fost o întâlnire foarte emoţionantă şi ne-am bucurat foarte tare, mai ales pentru Răzvan, care a putut să urce pe munte, chiar dacă în cârje. La locul unde s-a prăbuşit avionul s-a ţinut un moment de reculegere pentru pilotul Adrian Iovan şi pentru Aura Ion şi am aprins lumânări”, a spus Gheorghe Giurgiu, unul dintre cei trei moţi salvatori.
Acesta a subliniat că după reîntâlnirea de la locul accidentului cei doi medici răniţi şi copilotul au fost invitaţi să îi viziteze pe moţi la casele lor.
”Am povestit cum a fost, le-am arătat traseul pe unde am urcat ca să ajungem la locul unde s-a prăbuşit avionul, cât am mers pe munte. Tare mă bucur că i-am salvat şi că azi am putut să ne revedem sănătoşi”, a mai spus Gheorghe Giurgiu.
Revederea moţilor salvatori şi a victimelor accidentului aviatic a avut loc în cadrul ”Zilelor lemnarului”, manifestare care are loc la acest sfârşit de săptămână în comuna Horea.
La rândul său, secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pelerinajul până la locul tragediei a durat câteva ore şi s-a încheiat sâmbătă seară, fiind un moment emoţionant pentru toţi participanţii.
"Am urcat într-un pelerinaj până la locul accidentului aviatic. Au participat circa 300 de persoane. Din grup au făcut parte şi medicul Zamfir venit cu soţia şi fetiţa, medicul Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu. Grupul a fost însoţit şi de unul din preoţii din localitate, dar şi de localnici care au ajutat în ianuarie la căutarea avionului căzut. A fost un moment extrem de emoţionant când am ajuns la locul tragediei aviatice, unde moţii din zonă au ridicat un altar în memoria celor care şi-au pierdut viaţa”, a spus Olar.