Nicuşor Dan: "Au început să fie aplicate amenzi de 100 lei pentru şoferii STB care nu respectă orarul obligatoriu"
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a precizat, marţi, că au început să fie aplicate amenzi de 100 lei pentru şoferii STB care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie, faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei, noteză news.ro.
De Redactia Observator la 31.08.2021, 15:48„Am moştenit, Consiliul General şi cu mine, un contract de delegare provizoriu pentru serviciul de transport public, atât în relaţia cu STB, cât şi în relaţia cu ceilalţi operatori din zona regională. Din nou a fost nevoie de zeci de ore de discuţii, au fost coordonate de viceprimarul Bujduveanu, şi în urma acestor discuţii avem azi un contract de delegare de 10 ani, serios, corect, care a mulţumit toate părţile care au luat parte la aceste discuţii. Faptul că avem acest contract de delegare pe termen lung era o condiţie pentru ca să putem accesa bani europeni, şi pe tramvaie şi pe autobuzele electrice.
Faptul că avem acest contract de delegare permite ADI-ului să îşi exercite controlul pe STB. Ăsta este un lucru foarte important, au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru şoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei”, a declarat Nicuşor Dan, marţi la prezentarea bilanţului cu ocazia împlinirii a 10 luni de mandat..
El a vorbit şi despre tarifele la transportul public. „Am trecut la tarifarea orară, aşa cum se întâmplă peste tot în lumea civilizată. În acest moment, biletele la transportul public de suprafaţă sunt, după cum ştiţi, 90 de minute în care poţi să schimbi oricâte mijloace de transport în comun. Avem tarife comune cu Metrorexul şi avem şi bilete şi abonamente comune pentru STB şi Metrorex, unele dintre ele foarte avantajoase, cum este abonamentul anual STB plus Metrorex, 1.200 de lei pe an, 100 de lei pe lună, pentru a circula nelimitat cu transportul public de suprafaţă şi cu metroul”, a conchis edilul general.